Este oficial. Schumacher a semnat cu Mercedes

Este oficial. Schumacher a semnat cu Mercedes

Ultima actualizare:

    Michael Schumacher
Michael Schumacher

Germanul Michael Schumacher, câştigătorul a şapte titluri de campion mondial de Formula 1, retras din activitate la finele anului 2006, a semnat un acord pe un sezon cu echipa Mercedes GP, pentru care va pilota în ediţia 2010 a 'Marelui Circ', anunţă cotidianul german 'Bild'.

Publicaţia precizează că Schumacher, care va împlini 41 de ani pe 3 ianuarie, şi-ar fi pus semnătura pe contract la sediul echipei, din Barackley (Anglia), după o lună de negocieri. Mercedes GP este înlocuitoarea team-ului Brawn GP, care a câştigat titlurile mondiale la echipe şi piloţi, în sezonul trecut din Formula 1.

Michael Schumacher, care a ocupat până acum postul de consilier la Ferrari, echipa cu care a cucerit cinci din cele şapte titluri de campion mondial, nu a confirmat până în acest moment această informaţie, care circulă de mai multe săptămâni, însă nici nu a dezminţit-o. Şi Mercedes s-a ferit să facă vreun comentariu legat de acest subiect, precizând doar că numele celui de-al doilea pilot al echipei va fi dezvăluit la începutul lui 2010.

Dacă ştirea prezentată de 'Bild' este reală, 'Schumi' va fi coechipier în viitoarea ediţie a Campionatului Mondial de Formula 1 cu tânărul pilot german Nico Rosberg, fiul fostului campion mondial Keke Rosberg.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
Milei geaca norocoasa jpg
Anglia a cucerit medaliile de bronz jpg
sala de sport
image png
Leo Messi si Harry Kane, Campionatul Mondial (EPA) jpg
Folarin Balogun (EPA) jpg
Harry Kane (EPA) jpg
Franta Spania, Campionatul Mondial 2026 (EPA) jpg
image
image