Fostul tenisman Ilie Năstase, verificat de CNCD


    Ilie Năstase și  Brigitte Sfăt
Ilie Năstase și Brigitte Sfăt

Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării (CNCD) s-a autosesizat, joi, şi a început o investigaţie vizându-l pe fostul tenisman Ilie Năstase, după ce acesta ar fi făcut afirmaţii "posibil discriminatorii" la adresa romilor şi a etnicilor maghiari din România.

Preşedintele CNCD, Csaba Ferenc Astalosz, a declarat, joi, pentru www.mediafax.ro, că, alături de colegii săi, va analiza dacă declaraţiile lui Năstase reprezintă "o instigare la ură rasială" şi dacă "vizează atingerea demnităţii ori crearea unei atmosfere de intimidare, ostile, degradante, umilitoare sau ofensatoare îndreptate împotriva comunităţii rome". Ancheta CNCD va fi instrumentată în maximum 90 de zile şi, conform procedurii, Năstase ar urma să fie citat pentru a fi audiat de membrii forului. În cazul în care va fi găsit vinovat, Ilie Năstase riscă o amendă, cuantumul acesteia urmând să fie stabilit prin decizia CNCD.

"Avem posibilitatea ca, în eventualitatea în care se demonstrează că fapta domnului Năstase este una de natură penală, să sesizăm Parchetul, însă noi nu am uzat, până acum, de această prerogativă şi nu o vom face nici în cazul domnului Năstase", a mai declarat preşedintele CNCD.

Fostul tenisman Ilie Năstase a declarat, miercuri, pentru Pro Sport, că dacă ar fi fost preşedintele României i-ar fi trimis pe romi în Harghita, pentru a schimba astfel componenţa etnică a zonei. "Ştiţi ce aş fi făcut eu dacă eram preşedintele României? I-aş fi trimis pe ţigani în Harghita, că oricum acolo sunt foarte mulţi maghiari şi vreo 12 români. Le-aş crea condiţii. În felul acesta s-ar schimba şi componenţa etnică a zonei. Ceauşescu a greşit. Trebuia să facă în Harghita ce au făcut ruşii în Basarabia. Eu aş vrea ca şi românii din Ungaria să aibă aceleaşi drepturi cu maghiarii din România", a afirmat fostul tenisman. Acesta s-a declarat de acord cu politica Franţei în ceea ce-i priveşte pe romi. "Sarkozy are dreptate în problema ţiganilor. Da, aceasta este părerea mea. (...) Pe mine m-ar deranja să stea cineva cu cortul în faţa casei mele, să mă agaseze prin cerşit, să-mi sperie copiii care se joacă. Francezii nu au nimic cu cei care îşi văd de treabă, dar când vii la Paris să dai în cap, să furi atunci n-ai la ce te aştepta. (...) Am ajuns să merg pe Champs Elysees cu mâna pe buzunar de teama hoţilor. (...) Problema ţiganilor din România ar trebui să o rezolvăm noi, românii, nu francezii sau austriecii", a continuat fostul mare tenisman român.

FotoJet jpg
Faimosi Survivor camp jpg
Eliminare Vica Survivor Romania Foto Pro TV jpg
foto1  Vila cluj jpg
calendar ortodox 2021 2 februarie intampinarea domnului png
bunicuta foto1 jpg
7 vedete la sag awards jpg jpeg
femeie fericire pexels andrea piacquadio 774866 jpg
image
image
image
image
image
image
Michael Klein, Facebook jpg
tom brady jpg
Dani Alves, Getty jpg
269591486 4543631569077057 7169748931221365381 n jpg
FCU Craiova 1948, Sportpictures jpg
Dumitru Dragomir jpg