FOTO Iubita lui Florentin Petre face cursuri de karting cu Daniel Onoriu
Fostul dinamovist Florentin Petre și-a lăsat iubita, pe frumoasa Margarita Peychinska, fostă "Miss Playboy Bulgaria", pe mâinile lui Daniel Onoriu.
Pilotul de raliu va fi antrenorul de karting al Margaritei, care s-a înscris la competiția "Sky Lady". Concursul de karting va avea loc luna aceasta la circuitul indoor "Sky Karting" din Pipera.
"Eu am început kartingul la 12 ani și știu cât de mult m-a ajutat acest sport în carieră. Experiența mea în competițiile cu karturi m-a făcut să obțin titlul de campion absolut la viteză în coastă la doar doi ani de la debut. Sunt lucruri esențiale pe care le înveți pe circuitul de karturi: trasee corecte, când să frânezi, cum să intri și cum să ieși corect dintr-un viraj", a declarat Daniel Onoriu, care speră să-i fie un profesor bun iubitei lui Florentin Petre.
De altfel, aceasta nu va fi singura lui elevă. Margaritei i se vor alătura alte două concurente la fel de frumoase, pe care însă Daniel încă nu le-a cunoscut.
"Nu știu cum mă voi înțelege cu doamnele pe care le voi antrena pentru concurs. Va trebui să fiu imparțial și să le antrenez pe toate cu aceeași intensitate și oricare dintre ele va câștiga, voi considera că am contribuit și eu la acest succes. Primul antrenament l-am avut deja cu Margarita Peychinska, iubita lui Florentin Petre. Încă nu știu care sunt celelalte două doamne. Cei de la circuitul din Pipera îmi pregătesc și surprize", a mai spus Daniel Onoriu.
Margarita Peychinska a făcut și un pictorial incendiar în kart, care va apărea în numărul din martie al revistei Casino Life and Business Magazine.