Halep poate câştiga un bonus de 1.000.000 €
Simona Halep, cea mai bine clasată jucătoare româncă din istorie, a făcut un nou pas în cariera ei: a schimbat sponsorul de echipament. Cu această ocazie, a semnat şi un contract fabulos, care îi poate aduce un bonus de un milion de euro la finalul anului!
În prezent pe locul 5 în lume, Halep a jucat în ultimii ani în echipament Lacoste. Numai că, nemulţumită că francezii nu şi-ar fi respectat o parte din promisiuni, dar şi dornică de a creşte valoarea contractului, a decis să accepte oferta unui alt gigant al industriei de echipament sportiv, Adidas.
Conform www.doartenis.ro, noul contract e cel mai mare semnat vreodată de un sportiv român. Chiar dacă suma nu a fost dată publicităţii, se pare că, dacă Simona va avea un parcurs similar cu cel din anul trecut, când a câştigat 6 turnee, ea va primi un bonus de un milion de euro! Adică de 4-5 ori mai mult decât ia, anual, prin noul contract!
Conform aceleiaşi surse, oficializarea contractului dintre Simona şi noul ei sponsor va fi făcută la Roland Garros, peste o lună. Situată pe locul 5, ei îi va fi mai greu să repete isprava de anul trecut, deoarece e obligată să joace turneele importante şi grele, şi să nu participe decât la două competiţii mici, de 250.000 de euro.
Dar chiar şi aşa, perspectiva este extrem de plăcută pentru constănţeancă. Ea va juca pentru prima dată în noul echipament cu Serbia, la finalul săptămânii, pentru calificarea în Grupa Mondială 2 a Fed Cup.
Simona nu e singura româncă aflată sub contract cu această firmă, Sorana Cîrstea fiind sub contract cu ei de circa 5 ani. Dar cel mai important ambasador al acestei firme în România este Ilie Năstase, cel care este, alături de fotbalistul Franz Beckenbauer, doar unul dintre cei doi mari sportivi ai lumii care au contract de exclusivitate pe viaţă cu brandul respectiv. În tenisul actual, un astfel de contract, pe viaţă, dar cu Wilson, are semnat doar Roger Federer.