Încă o româncă la Jocurile Olimpice. Cine e Andreea Ana, care face legea la lupte
România mai are o sportivă calificată la Jocurile Olimpice de la Paris, după ce Andreea Beatrice Ana și-a asigurat biletul pentru capitala Franței. Odată cu reușita sportivei în vârstă de 23 de ani, țara noastră atinge un număr de 77 de sportivi care vor fi prezenți la JO2024.
Andreea Ana s-a calificat, sâmbătă, la Olimpiadă, după ce a atins semifinalele categoriei de 53 de kilograme la Turneul Preolimpic European de lupte la Baku, din Azerbaidjan. Devenită campioană europeană la categoria de 55 de kilograme, în urmă cu o lună şi jumătate, la Bucureşti, sportiva a trecut în preliminarii de franţuzoaica Tatiana Debien, ca în sferturi să o învingă pe Veronika Rjabovolova (Macedonia de Nord), iar în semifinale să câștige în faţa luptătoarei germane Annika Wendle.
Cine se mai poate califica la Jocurile Olimpice
România este reprezentată la competiția din Azerbaidjan de 15 sportivi, iar duminică vor evolua la lupte libere Răzvan Kovacs (categoria 57 de kilograme), Ştefan Coman (categoria 65 de kilograme), Zurab Kapraev (categoria 74 de kilograme) şi Georgian Tripon (categoria 97 de kilograme). Turneul Preolimpic European se desfăşoară la Baku, în perioada 5-7 aprilie şi oferă un total de 36 de cote pentru participarea la JO 2024 de la Paris. Conform regulamentului, se vor califica câştigătorii celor două semifinale de la fiecare categorie, cu menţiunea că la această competiţie nu se vor disputa finale. În total, participă 301 sportivi la cele 18 categorii de la cele trei stiluri. Jocurile Olimpice din 2024 sunt programate, în perioada 26 iulie-11 august, România având calificați nu mai puțin de 77 de sportivi la marea competiție. La mijlocul toamnei, federaţiile sportive naţionale au transmis că îşi propun un număr de 13 medalii la Jocurile Olimpice de la Paris din 2024, însă Comitetul Olimpic şi Sportiv Român estimează că sportivii români vor putea cuceri între cinci şi șapte medalii.
Ai un pont sau mai multe informații pe subiect, scrie-ne pe adresa pont@click.ro!