Jucăm cu cei mai graşi oameni din lume
În faţa României, rugbyştii din exoticul stat Tonga (un arhipelag din Oceanul Pacific, la est de Australia) au prima şansă. Pe hârtie, tonganii sunt clasaţi pe locul 11 în lume, în timp ce tricolorii se regăsesc pe 17.
Pe lângă ierarhia mondială la zi, polinezienii au de partea lor şi aspectul fizic. La rugby, să fii supraponderal e o calitate care îi ajută pe jucători să facă faţă duelurilor fizice la intensitate maximă.
La acest capitol, rugbyştii din Tonga excelează, beneficiind în primul rând de un aspect genetic. Astfel, din cei 100.000 de locuitori ai ţării, un procent de 92 la sută sunt obezi, iar 20 de procente din populaţie suferă de diabet. De altfel, mâncarea tradiţională a tonganilor e formată din carne de porc, miel gras, cartofi şi nuci de cocos.
Mai mult, la micul dejun, polinezienii obişnuiesc să savureze pâine cu miere şi îngheţată. În afară de meciul propriu-zis, spectatorii care se vor afla astăzi pe stadionul „Arcul de Triumf" din Capitală se vor delecta cu dansul războinic pe care jucătorii din Tonga îl fac înainte de fiecare meci. Se spune că „Sipi Tau" este o variantă mai agresivă a celebrei „haka", dansul tradiţional al naţionalei din Noua Zeelandă.
- Canibalismul a fost practicat până în secolul al 19-lea.- Femeile au un statut superior bărbaţilor.- În Tonga e ilegal ca o persoană să-şi scoată tricoul în public.- Regele Toupou al IV-lea a intrat în 1976 în Cartea Recordurilor drept cel mai gras monarh, cântărind puţin peste 200 de kilograme.- "Malo e tau lava ki he pongipongi" înseamnă "bună dimineaţa" în limba oficială a statului Tonga.