Mesajul Simonei Halep, la trecerea dintre ani. Ce urmează pentru româncă

După mai bine de un an, în care cariera sa a intrat pe o pantă descendentă și viața așa  cum o știa, s-a schimbat la 180 de grade, Simona Halep a găsit puterea de a privi, totuși, cu înțelepciune ce s-a petrecut și cu optimism ce va fi să vină. 

Simona Halep își spune speranțele în TAS (FOTO: Getty Images)
Simona Halep își spune speranțele în TAS (FOTO: Getty Images)

Fosta lideră mondială a „sportului alb” i-a mulțumit lui 2023, oferindu-i un sens mai presus decât pura întâmplare. „Am puterea să spun: Mulţumesc, 2023! Tot ce se întâmplă, se întâmplă cu un motiv şi nu ţi se întâmplă ţie, ci pentru tine. 2024, abia aştept să te întâlnesc”, a fost mesajul Simonei Halep. 
Sportiva originară din Constanța a avut parte de o perioadă mai mult decât tumultoasă, după ce, în toamna lui 2023, a fost suspendată nu mai puțin de patru ani pentru dopaj, în urma prezenței unei substanțe interzise în analizele ei. Decizia a fost după un proces tărăgănat, în contextul în care Simona Halep a fost, inițial, suspendată provizoriu din toamna lui 2022, perioadă începând din care se calculează și pedeapsa celor patru ani. Totuși, jucătoarea de tenis nu capitulează, făcând apel la Tribunalul de Arbitraj Sportiv, TAS anunțând că îi va judeca situația, între 7 și 9 februarie.  

Cazul româncei va fi analizat din nou, în februarie (FOTO: Instagram)
Cazul româncei va fi analizat din nou, în februarie (FOTO: Instagram)

Când s-ar încheia suspendarea de patru ani din „sportul alb”

Reamintim că, la mijlocul lunii septembrie, Simona Halep a fost suspendată pentru patru ani din tenis, în baza a două încălcări ale regulamentului antidoping, respectiv utilizarea unei substanțe interzise -roxadustat- și suspiciunea că ar fi utilizat metode sau substanțe interzise, pe durata sezonului 2022, concluzie la care experții ITIA au ajuns pe baza datelor din pașaportul ei biologic. Deocamdată, perioada de suspendare ar dura până pe 6 octombrie 2026, existând indicii că Simona Halep ar fi părăsit România și ar fi ales să se antreneze dincolo de granițe, în speranța că pedeapsa sa va fi diminuată.   

Ai un pont sau mai multe informații pe subiect, scrie-ne pe adresa pont@click.ro!

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Prințul George, Prințesa Charlotte și Prințul William Foto Profimedia jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
Lewis Hamilton (EPA) jpg
Razvan Sava (EPA) jpg
Universitatea Cluj CFR Cluj (Sportpictures) jpg
simona halep facebook jpg
nadia comaneci gettyimages jpg
David Popovici (Facebook) jpg
FCSB FC Botosani (Sportpictures) jpg
Kylian Mbappe (EPA) jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net