Michael Schumacher la volanul Mercedes, un vis german

Ultima actualizare:

    Schumacher
Schumacher

O legendă a sportului german la volanul unui monoplas german, iată scenariul la care visează o ţară întreagă, excitată de posibila reîntoarcere a lui Michael Schumacher 'al ei' în Formula 1, la chemarea Mercedes, marca însăşi care l-a lansat în marea familie a sportului automobilistic

Nu este deocamdată decât un zvon insistent, repetat cu obstinaţie de cotidianul Bild şi preluat de întreaga presă: pe 14 martie, Schumacher, 41 de ani, va fi la startul Marelui Premiu al Bahreinului şi va disputa sezonul 2010 cu Mercedes. Conform lui Bild, semnătura contractului pe un an nu ar mai fi decât o formalitate, întrucât septuplul campion mondial, retras de pe circuit de la sfârşitul anuluji 2006, şi-ar fi dat acordul verbal.

Există şi destule multe obstaole: contractul său de consilier al lui Ferrari şi, mai ales, starea sănătăţii, după o cădere cu motocicleta. Oricum, sâmbăta trecută Schumacher a rămas tăcut cu prilejul unei curse de karting, la care, de altfel, participă des. Agentul său, Willi Weber, dă asigurări peste tot că 'nu a vorbit cu cei de la Mercedes, nici nu s-a întâlnit cu ei', în tip ce Mercedes regretă că 'nu toate visurile pot fi realizate'. Dar cel mai vinovat pentru alimentarea acestor speranţe ale germanilor este chiar Michael, care repetă mereu că are o poftă nemaipomenită de competiţie, în pofida palmaresului său impresionant (91 victorii în Mari Premii), averii de 900 milioane de euro şi unei vieţi liniştite pe malul lacului Leman



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
Gica Hagi alaturi de staff jpg
Nadia paralele montreal 1976 jpg
Florin Pirvu dedica victoria sotiei decedate jpg
Gigi Becali e pe lista neagră a stiliștilor foto: Facebook
sorana cirstea bucurie jpg
PSG castigatoare Liga Campionilor jpg
Nadia Comaneci presedinte Nicusor Dan jpg
GALA OFICIALA  NADIA COMANECI   50 ANI DE LA PRIMA NOTA DE 10 00  (29 05 2026) (1) jpg
image
image