Mihaela Buzărnescu atacă Top 20 mondial
Mihaela Buzărnescu continuă prestaţiile fantastice din acest an, aşa că de luni va urca pe cel mai bun loc din carieră.
Prin calificarea în sferturile de finală ale turneului de la Birmingham, Mihaela Buzărnescu şi-a asigurat ocuparea locului 29, o premieră în cariera ei. Ea se afla la începutul acestei săptămâni pe 30, ceea ce reprezenta, de asemenea, un record personal. „Nu ştiam! Mă bucur. Sper să reuşeşesc să urc, să îmi apăr punctele, dar cel mai mult îmi doresc să joc bine”, a declarat tenismena noastră ieri, la Digi Sport Matinal. Pentru a ajunge în sferturi, ea a învins-o în turul secund, cu scorul de 4-6, 6-3, 6-2, după o oră şi 43 de minute, pe croata Petra Martic.
În sferturile de finală, Mihaela va juca, azi, contra celei de-a cincea jucătoare a lumii, ucraineanca Elina Svitolina. O partidă care o poate duce pe locul 28 în lume, şi în care românca porneşte cu un avantaj psihologic, dat de victoria obţinută în faţa ex-sovieticei, la Roland Garros. „Mă bucur că am reuşit să mă acomodez cu iarba atât de repede, că am putut să am aceste rezultate şi să joc bine. Cu Svitolina, va fi un meci ca oricare altul. Nu mă gândesc că e Svitolina. Încerc la fiecare meci să îl abordez cât pot mai bine şi să nu mă gândesc ce va fi la finalul meciului. Cât pot, îmi iese, dacă nu îmi iese, se mai întâmplă”, a mai spus Buzărnescu în intervenţia telefonică de la acea emisiune. Cert este că o rpestaţie bună în acest sezon de iarbă ar putea-o propulsa pe jucătoarea noastră între cele mai valoroase 20 de jucătoare ale lumii. Ea este avantajată şi de faptul că nu are încă puncte importante de apărat, căci anul trecut a fost eliminată în calificări la Wimbledon.
De luni, Mihaela va ocupa cel mai bun loc din carieră şi la dublu. Ea va fi numărul 38, în urcare cu două poziţii faţă de precedenta cea mai bună performanţă personală.