Mihaela Buzărnescu, în optimi la Eastbourne după un potop de înjurături
Mihaela Buzărnescu s-a calificat în optimile de finală ale turneului de la Eastbourne după un meci în care a revenit de la 3-6, 2-5. Ea a dat şi un recital deloc plăcut, de înjurături la adresa propriei persoane şi a arbitrului de scaun, potopul de invective fiind surprins de camerele ambientale.
Mihaela Buzărnescu a învins-o cu scorul de 3-6, 7-6 (5), 6-3, pe belgianca Kiki Bertens, cap de serie numărul 12, calificându-se în optimile de finală ale turneului de la Eastbourne. Românca a fost condusă cu 6-3 şi 5-2, cu două break-uri, dar s-a impus după un meci epuizant, de două ore şi 40 de minute.
Mihaela Buzărnescu a fost extrem de nervoasă tot meciul, în care a înjurat din greu. "M..ii m..tii!", "Mănânc mingile astea", "Înjur de numai pot", "Te urăsc, arbitro!" şi "Mi-ai furat tot ghemul, m...ii mă-tii de arbitră, ce-mi face, tot ghemul mi l-a furat!" (n.r. - aceasta din urmă la 4-3 în decisv, un ghem pe care l-a câştigat) sunt doar câteva dintre ieşirile jucătoarei române, captate de microfoanele ambientale de parcă românca ar fi avut lavalieră.
În faza următoare, ea va evolua cu letona Jelena Ostapenko, locul 12 WTA şi cap de serie numărul 5, care a trecut în manşa a doua de Kaia Kanepi din Estonia, locul 44 WTA, cu scorul de 6-3, 7-5. Buzărnescu a mai jucat o dată cu Ostapenko, în turul al II-lea la Doha, în februarie, când românca s-a impus cu 6-1, 6-3.