Naționala României de handbal feminin, calificare fără emoții la Mondial

Ultima actualizare:

Fetele din echipa națională de handbal a României au reușit să-și asigure prezența la ediția de anul acesta de Campionat Mondial fără emoții, după ce au învins, miercuri, Portugalia. Sub comanda lui Florentin Pera și Bogdan Burcea, „tricolorele” s-au impus cu scorul de 28-24 (13-8), la Paredes, în manşa secundă a barajului.

Cristina Neagu, mândră de calificarea la Mondial (FOTO: EPA)
Cristina Neagu, mândră de calificarea la Mondial (FOTO: EPA)

România, de altfel singura echipă care a participat la toate ediţiile Campionatului Mondial, se impusese la o diferenţă de 15 goluri, cu 35-20, în turul desfăşurat, sâmbătă, la Piteşti. Conaționalele noastre au reușit să domine și duelul din Portugalia, câştigând cu o diferență de patru goluri, după ce în prima repriză avantajul maximum a fost chiar de șapte goluri, 10-3, iar la pauză a condus cu 13-8.

Reacția Cristinei Neagu, după reușita țării noastre

Pentru țara noastră au marcat Lorena Ostase (cinci goluri), Cristina Laslo (patru), Crina Pintea (patru), Alexandra Badea (trei), Sonia Seraficeanu (trei), Eliza Buceschi (două), Ana Maria Tănasie (două), Sorina Grozav (două), Nicoleta Dincă (unul), Cristina Neagu (unul), Bianca Bazaliu (unul). 
Yuliya Dumanska a avut nouă intervenţii, încheind cu un procentaj de 52,94%, în vreme ce Denisa Şandru a apărat patru aruncări (20%). Golurile gazdelor au fost reuşite de Sandra Margarida Marqués Santiago (șase), Patrícia Rodrigues (patru), Carmen Figueiredo (trei), Mihaela Oana Minciună (trei), Patricia Andreia Da Silva Lima (trei), Bebiana Rodrigues Sabino (două), Adriana Lage (unul), Beatriz Fabiana Sousa (unul) și Joana Resende (unul).
„Calificareeeeeee”, a scris Cristina Neagu pe contul de Facebook, alături de două poze, una în care se aflau toate jucătoarele, și una în care era doar ea și colega de la CSM București, Crina Pintea. Turneul final va avea loc, în premieră în trei țări, în Danemarca, Norvegia şi Suedia, între 20 noiembrie şi 17 decembrie. Europa are 16 locuri alocate, iar şase dintre acestea au fost ocupate direct de echipele naţiunilor gazdă, cărora li s-au alăturat Muntenegru, Franţa şi Olanda, în urma clasărilor la CE 2022.

Ai un pont sau mai multe informații pe subiect, scrie-ne pe adresa pont@click.ro!

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Richard și Alejandra Gere, GettyImages (2) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
Cristiano Ronaldo (EPA) jpg
Erling Haaland (EPA) jpg
Rafael Nadal si Toni Nadal (EPA) jpg
Mircea Lucescu (Sportpictures) jpg
România Kosovo (Sportpictures) jpg
Rafael Nadal (EPA) jpg
Nationala Romania (Sportpictures) jpg
Nationala Romaniei (Sportpictures) jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net