O fotografie pentru istorie: SCM U Craiova, cu trofeul Cupei EHF la handbal

Ultima actualizare:

    Craiova a cucerit primul trofeu continental in sporturile pe echipa: Cupa EHF la handbal femininFOTO: Mediafax
Craiova a cucerit primul trofeu continental in sporturile pe echipa: Cupa EHF la handbal femininFOTO: Mediafax

Pentru prima dată în istorie, Craiova poate sărbători cucerirea unei cupe continentale la un sport de echipă. Formația feminină SCM U Craiova a cucerit Cupa EHF la handbal, după o finală dramatică în care au învins formația norvegiană Vipers Kristiansand.

Portarul echipei de handbal feminin SCM Craiova, Iulia Dumanska, a declarat vineri, după câştigarea Cupei EHF că nu a crezut că, începând din turul III al competiţiei se va ajunge până la trofeu, şi că reuşita este ”ceva de nedescris”. Antrenorul Bogdan Burcea a mulţumit echipei şi fanilor.

”Este ceva de nedescris, sunt foarte fericită, foarte mândră de echipa mea. Nu am crezut când am început în turul III că vom ajunge până la trofeu, dar am reuşit. Sunt foarte mândră pentru noi şi pentru toată Oltenia. O seară magică!”, a spus Iulia Dumanska, portarul de la SCM Craiova, care a avut două intervenţii decisive în finalul partidei.

La rândul său, antrenorul echipei SCM Craiova, Bogdan Burcea, a declarat: ”Emoţii am avut pe parcursul întregului sezon competiţional, am întâlnit echipe puternice până acum la trofeu. Mă bucur că am câştigat această cupă şi am dovedit că handbalul românesc există, alături de CSM Bucureşti, care ne reprezintă cu cinste în Liga Campionilor, şi Potaissa Turda, în finala Challenge Cup la masculin.  Mă bucur pentru acest oraş, pentru fetele mele şi că munca noastră a fost răsplătită. Le mulţumesc!”.

Echipa de handbal feminin SCM Craiova a câştigat vineri, pe teren propriu, şi în premieră, Cupa EHF, după ce a învins formaţia norvegiană Vipers Kristiansand, cu scorul de 30-25 (19-12), în manşa retur a finalei competiţiei. În tur, oltencele pierduseră la patru goluri. Mii de fani au aplaudat echipa craioveană la finalul partidei.



Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
www.gandul.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.viva.ro
image
www.unica.ro
image
playtech.ro
image
www.stiripesurse.ro
image
www.stiripesurse.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
Elena Rybakina (EPA) jpg
Novak Djokovic si Carlos Alcaraz (EPA) jpg
Mircea Lucescu | FOTO Sport Pictures
Novaj Djokovic (EPA) jpg
Cristi Chivu (Facebook, Inter) jpg
Razvan Lucescu (EPA) jpg
FCSB Fenerbahce (Sportpictures) jpg
FCSB   Fenerbahce sportpictures jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net