Peter Kovacs: "Oltchim este ca Inter şi Barcelona!"

Ultima actualizare:

"Este un lot valoros. Este suficient ce avem acum, ce e prea mult strică. Acum doi ani, Kiel a câştigat Liga Campionilor şi a jucat cu un nucleu de 10 handbalişti şi în campionat, şi în cupă. Calitatea contează", a spus Kovacs.

Peter Kovacs nu se teme că va fi demis de la conducerea tehnică a echipei. "Nu îmi este teamă că voi fi demis, până la urmă aceasta este soarta antrenorilor, stau mereu cu bagajele făcute. I se poate întâmpla oricui, şi mie, dar eu sunt optimist, cred că îmi voi duce contractul la bun sfârşit. La Oltchim este presiune constantă, dar mie îmi place presiunea. Voi avea o muncă plăcută şi dificilă în acelaşi timp. Toate echipele mari au presiune. Le-am spus şi fetelor de dimineaţă că noi suntem ca Barcelona şi Inter Milano, toţi vor dori să ne bată", a adăugat Kovacs.

El ştie că majoritatea componentelor echipei Oltchim face parte din lotul naţionalei României, dar spune că se va adapta acestei situaţii. "Ştiu că multe merg şi la lotul României. În plus, Pidpalova şi Szucs vor fi şi ele convocate, probabil. Voi încerca să mă adaptez, voi face antrenamente şi cu cinci handbaliste dacă va fi cazul", a completat Kovacs.

Tehnicianul nu doreşte, pentru moment, să preia conducerea tehnică a naţionalei României. "România are un antrenor, pe Radu Voina, este un antrenor de valoare. Nu mă gândesc să-i iau postul, chiar dacă Oltchimul are o tradiţie în acest sens, antrenorul e şi selecţioner. Nu vizez postul domnului Voina şi îl voi sprijini, îi voi trimite la lot numai jucătoare pregătite foarte bine", a precizat Kovacs.

Peter Kovacs crede că Yeliz Ozel va ajunge în scurt timp la forma care a consacrat-o. "Yeliz juca în campionatul Turciei, marca 14 sau 16 goluri şi apoi nu avea nevoie de duş. Nu transpira. Eu mereu i-am spus că trebuie să plece la un club mare, bine că în final m-a ascultat. O să joace aşa cum trebuie, va intra rapid în tempoul echipei şi în tensiunea Ligii Campionilor. Din păcate, şi campionatul din România este slab valoric, va trebui să ne pregătim foarte bine pentru Liga Campionilor", a conchis Kovacs.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
sabrina voinea cosr8 jpg
Gica Hagi alaturi de staff jpg
Nadia paralele montreal 1976 jpg
Florin Pirvu dedica victoria sotiei decedate jpg
Gigi Becali e pe lista neagră a stiliștilor foto: Facebook
sorana cirstea bucurie jpg
PSG castigatoare Liga Campionilor jpg
Nadia Comaneci presedinte Nicusor Dan jpg
image
image