România a câştigat în faţa Norvegiei la Cupa Mondială de handbal

Ultima actualizare:

Cu Narcisa Lecuşanu în postură de director al naţionalei feminine şi cu Luminiţa Huţupan-Dinu debutantă ca antrenor de portari la lot, echipa României s-a urnit mai greu la această ediţie a Cupei Mondiale. Este adevărat că Radu Voina a fost nevoit să alcătuiască o formulă de start cu destule modificări faţă de cea aliniată la ultima ediţie a Campionatului Mondial - Cristina Vărzaru s-a aflat în tribună, fiind învoită, Valeria Beşe şi Ionela Stanca-Gâlcă au anunţat că se retrag...

Prima repriză a fost presărată cu erori, Norvegia profitând de ezitările jucătoarelor noastre. Aşa se explică şi rezultatul înregistrat la pauză, unul care ne-a dat frisoane: 6-16. Cele 30 de minute care au urmat au arătat însă o altă faţă a echipei României, care s-a mobilizat mult mai bine şi a beneficiat şi de paradele portarului Paula Ungureanu - "a apărat cam 15 aruncări ale nordicelor", spunea la final, pentru Dolce Sport, Luminiţa Dinu.

România a revenit treptat şi, la mijlocul reprizei secunde, a reuşit să egaleze prima oară. Cu o apărare mai fermă şi finalizând atacurile cu mai multă atenţie, Cristina Neagu, Carmen Amariei, Ada Nechita, Iulia Puşcaşu şi colegele lor s-au desprins pe final, reuşind să se impună la limită (21-20) în faţa Norvegiei, una dintre favoritele la câştigarea Cupei Mondiale.

Mâine, de la ora 15.00, România va înfrunta Rusia. Meciul va fi transmis de Dolce Sport.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
Gica Hagi alaturi de staff jpg
Nadia paralele montreal 1976 jpg
Florin Pirvu dedica victoria sotiei decedate jpg
Gigi Becali e pe lista neagră a stiliștilor foto: Facebook
sorana cirstea bucurie jpg
PSG castigatoare Liga Campionilor jpg
Nadia Comaneci presedinte Nicusor Dan jpg
GALA OFICIALA  NADIA COMANECI   50 ANI DE LA PRIMA NOTA DE 10 00  (29 05 2026) (1) jpg
image
image