Safina, eliminată în primul tur la Roland Garros!

Ultima actualizare:

După ce a fost de două ori consecutiv finalistă la Paris, în 2008 şi 2009, Dinara Safina a pierdut pentru a treia oară în acest an, în primul tur al unui turneu, după Roma, unde a fost eliminată de Alexandra Dulgheru şi apoi la Madrid.

A fost un duel al jucătoarelor cu probleme medicale, Safina revenind în circuit după o accidentare la spate, în timp ce Date a avut nevoie de intervenţia medicului şi a evoluat o bună parte din meci cu gamba dreaptă bandajată.

Safina, cap de serie numărul 9, a câştigat primul set cu 6-3 şi conducea cu 2-0 în cel de-al doilea, dar japoneza a revenit şi, în ciuda celor 63 de greşeli neforţate, a ieşit învingătoare. Safina a avut mari probleme cu primul serviciu şi a pierdut după doar prima minge de meci avută de Kimiko Date.

Japoneza este la prima participare la Roland Garros după 14 ani, turneu la care a debutat în 1989 pe când Dinara avea doar trei ani. Date a revenit în circuitul profesionist în anul 2008 după o pauză de 12 ani şi în urma victoriei de astăzi a devenit cea mai în vârstă jucătoare după Virginia Wade în 1985, care câştigă un meci în cadrul unui turneu de Grand Slam.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
Serban Cotirlan bust jpg
sabrina voinea cosr8 jpg
Gica Hagi alaturi de staff jpg
Nadia paralele montreal 1976 jpg
Florin Pirvu dedica victoria sotiei decedate jpg
Gigi Becali e pe lista neagră a stiliștilor foto: Facebook
sorana cirstea bucurie jpg
PSG castigatoare Liga Campionilor jpg
image
image