Simona Halep atacă Top 10 mondial
Simona Halep e aproape de o performanţă inimaginabilă în urmă cu ceva timp. La ultimul turneu din 2013, la Sofia, constănţeanca are posibilitatea de a strânge punctele necesare pentru a intra în Top 10 mondial.
Turneul de la Sofia care debutează mâine este competiţia care încheie anul în circuitul WTA. În capitala Bulgariei se întâlnesc opt jucătoare care au câştigat în 2013 cel puţin un turneu din seria International.
Se joacă la fel ca la Turneul Campionelor, cu două grupe de câte patru (tragerea la sorţi e programată astăzi), primele două clasate urmând să se califice în semifinale.
Pe locul 14 în lume, Simona Halep e favorita numărul 1, principalele sale adversare fiind sârboiaca Ana Ivanovic (16 WTA), rusoaica Maria Kirilenko (18 WTA) şi australianca Stosur (19 WTA).
Dacă va triumfa şi în acest turneu fără să piardă vreun meci în faza grupelor, Simona va primi 450 de puncte în clasamentul mondial, cu care va urca până pe locul 10 în lume, ocupat momentan de Caroline Wozniacki.
Finalistă la Sofia anul trecut, daneza va risipi ceva puncte, astfel că Halep îşi permite chiar să piardă finala de duminică pentru a intra în premieră în elita tenisului feminin mondial. Ar fi o performanţă incredibilă ţinând cont de faptul că în primăvară românca se zbătea undeva pe locul 60 în lume.
Turneul de la Sofia asigură câştigătoarei un premiu de 190.000 de dolari, însă doar Simona Halep şi-ar putea trece în cont bonusul de un milion de dolari pus la bătaie de organizatori. Motivul? Românca e singura dintre participante care a câştigat trei turnee WTA International în acest an (Nürnberg, s'Hertogenbosch şi Budapesta), condiţie esenţială pentru a putea spera la milionul de dolari de la Sofia.