Simona Halep face patru sporturi în cea mai nouă reclamă - VIDEO
Simona Halep este cel mai important sportiv al României, iar acest lucru se vede şi din contractele publicitare pe care le-a semnat în ultima perioadă. Aşa cum era normal, au în ceput să apară şi primele reclame cu ea, iar cea mai recentă e chiar haioasă.
Imediat după câştigarea titlului la Roland Garros, Simona Halep a anunţat semnarea unui contract cu Rexona, firmă care are astfel de înţelegeri încheiate cu mulţi jucători de tenis în întreaga lume. Grigor Dimitrov în Bulgaria, Jo Wilfried Tsonga în Franţa, sau, pe vremuri, Steffi Graf, sunt doar câteva exemple ale apropierii dintre acest brand şi tenis. Aşa cum este normal, în schimbul avantajelor financiare, vedetele trebuie să filmeze diverse reclame, iar Simona Halep tocmai a debutat într-una foarte haioasă. Ea promovează sportul în acel spot publicitar şi, pentru a convinge oamenii să facă măcar 5.000 de paşi pe zi, practică patru sporturi în afara tenisului. Astfel, o putem vedea în acţiune cu mingea de fotbal, pe terenul de baschet, acolo unde reuşeşte să înscrie chiar un slam-dunk cu „puţin ajutor”, în faţa sacului de box, sau la rugby. De altfel, la rugby se pare că filmările au fost şi cele mai distractive, scenariul prevăzând ca liderul clasamentului mondial, cu balonul în braţe, să fie urmărit de o echipă întreagă de rugbyşti, toţi cu măcar un cap mai mare decât ea.
A jucat şi tenis cu tigaia
Experienţele Simonei Halep ca actor de reclamă au început în 2014, atunci când a fost protagonistă în câteva sporturi ale companiei de telefonie mobilă Vodafone. În cel mai haios dintre ele, Simona le învăţa tenis în bucătărie pe câteva bunicuţe, exemplificându-le lovitura de dreapta cu tigaia.