"Stejarii" şi-au pus coarne! Echipament inedit pentru naţional de rugby
Naţionala României de Rugby se află într-o perioadă foarte bună, şefii FRR încercând să promoveze acest sport cu ajutorul valului de simpatie creat de participarea onorabilă de la Cupa Mondială din Anglia, de anul trecut.
Astfel, azi, la sediul Comitetului Olimpic şi Ssportiv Român, din Bucureşti, "Stejari" şi-au prezentat noul echipament în care vor juca în 2016 şi care e cu totul inedit. Conducătorii rugby-ului nostru au apelat la un designer profesionist pentru crearea unor simboluri 100 naţionale şi a ieşit ceva foarte frumos. Echipamentul galben va avea pe el nişte coarne de berbec care se înfruntă cu mingea ovală la mijloc, iar cel bleumarin un cârlig al ciobanului care seamănă foarte mult cu semnul infinitului. “Semnele cusute sunt un fel de alfabet străvechi, un limbaj vizual universal, inspirat din Univers. Modelele folosite pentru noul echipament al naţionalei sunt inclusiv din universul acestui sport, care are valori comune cu cele în care credeau străbunii noştri. Meciurile de la Cupa Mondială au scos în evidenţă punctele tari ale Stejarilor: puterea grămezii, lupta acerbă pentru supremaţie ilustrată pe echipamentul galben prin “coarnele berbecului”. Un semn pe care orice bărbat şi-ar dori să-l poarte, odată ce îl inţelege pe deplin. El reprezintă forţa, puterea, energia, totul la gen masculin şi la superlativ.
Revenirile istorice ale echipei naţionale sunt celebrate de echipamentul bleumarin, sub forma de spirale, prin semnul “cârligul ciobanului”. Un semn ce aduce cu simbolul pentru infinit. Un semn ce aminteşte că nimic nu se pierde, totul se transformă, o cădere nu înseamnă decât o nouă şansă de a te regrupa, reinventa, de a găsi o strategie nouă, o energie proaspătă. Să renaşti mereu din propria cenuţă. Suntem noi cei ce investim semnele cu putere pentru că, la nevoie, ele să ne fie armură, talisman, inspiraţie. O baterie ce reîncarcă bateria minţii noastre şi ne ajută să ne deţinem ce ne dorim”, a declarat Ioana Corduneanu, stilista "vinovată" pentru look-ul noilor echipamente purtate de Calafeteanu şi compania.