”Tigroaicele” vor să sărbătorească titlul alături de fani

Ultima actualizare:

    CSM Bucuresti a fost asteptata la slonul oficial de la Aeroportul Henri Coandă
CSM Bucuresti a fost asteptata la slonul oficial de la Aeroportul Henri Coandă

Handbalistele de la CSM București au câștigat campionatul național pentru al patrulea sezon la rând, iar mâine vor primi medaliile de aur.

”Tigroaicele” revin în campionatul intern, după locul 3 obținut în Final Four-ul din Liga Campionilor. Mâine, de la ora 20.00, la Sala Polivalentă, handbalistele de la CSM București vor primi medaliile de campioane ale României, la finalul meciului cu HC Dunărea Brăila, ultimul de pe teren propriu din actualul sezon.

”A fost munca noastră după un sezon foarte lung și este normal să ne bucurăm alături de fani de un nou titlu de campioane. Ne-am îndeplinit obiectivele, în mare măsură, ne-am făcut treaba cu tot sufletul și cu toată puterea pe care am avut-o. Ne vom bucura acum alături de fani, și ei sunt campioni, le mulțumim pentru toată susținerea lor”, a spus goalkeeperul Paula Ungureanu, în timp ce extrema Iulia Curea a precizat: ”Suntem fericite că vom primi medaliile de campioane în fața suporterilor. Îi așteptăm să vină alături de noi, așa cum au făcut-o mereu. Ne axăm pe dragostea lor, pe susținerea lor necondiționată. De fiecare dată am spus că ei trebue să fie alături de noi și la bine și la rău”.

Meciul dintre CSM București și HC Dunărea Brăila va avea loc mâine, la Sala Polivalentă din București, de la ora 20.00. Intrarea este liberă la ultimul joc pe care campioana României îl va juca pe teren propriu.

Sunt mulțumite cu parcursul din Liga Campionilor

Fetele de la CSM București au urcat pe podiumul Ligii Campionilor pentru al treilea an consecutiv. În 2016, ”tigroaicele” au fost cele mai bune de pe continent, în 2017 au terminat pe locul trei, la fel ca și în acest sezon. Handbalistele antrenate de Per Johansson s-au arătat mulțumite, per total de evoluțiile lor, dar au și recunoscut că rămân cu gustul amar al înfrângerii cu Gyor, din semifinale Ligii Campionilor.

”Mă bucur că am câştigat această medalie, cu toate că atunci când am plecat spre Budapesta am plecat cu gânduri mai mari. Ne-am dorit foarte mult să ajungem în finală, dar pun totul pe seama emoţiilor. Dorinţa noastră a fost foarte mare şi din cauză că ne-am dorit prea mult am vrut să facem prea multe şi nu ne-a ieşit nimic. Ne mulţumeşte această medalie. În ultimii trei ani am câştigat Liga Campionilor şi de două ori am luat medaliile de bronz. A fost o dezamăgire mare după semifinala cu Gyor pentru că ne doream să ajungem în finală. Este o experienţă frumoasă, această echipă este formată de puţin timp, aşa că trebuie să fim mândri pentru că sunt nişte performanţe de mari”,  a mărturisit Oana Manea, căpitanul de la CSM București. ”Pentru mine a fost primul Final Four şi a fost un lucru extraordinar. Mă bucur enorm de mult că am ajuns aici şi că am luat locul 3. Bineînţeles că există o doză de amărăciune, toată lumea îşi doreşte locul 1, dar trebuie să luăm totul pas cu pas”, a punctat și Aneta Udriștioiu, extrema campioanei României.

”A fost senzaţional că am putut să ajungem la acest Final Four între titanii handbalului. Suntem mândre de noi. Normal că încă suferim pentru că am fi vrut să obţinem trofeul din nou. Dar în acelaşi timp suntem însă fericite şi mergem mai departe încrezătoare”, a precizat Iulia Curea.

Gabriela Szabo:  ”Ne onorează medalia”         

Directorul general al CSM București, Gabriela Szabo, le-a lăudat pe fete pentru locul trei obținut în Liga Campionilor. ”O medalie la o asemenea competiţie nu poate decât să ne onoreze, să ne bucure şi să ne dea încredere că anul viitor vom fi şi mai buni. Din partea mea şi a celor care susţin activitatea clubului CSM Bucureşti le felicit pe jucătoare pentru spiritul de luptă. Ştiu că în semifinale poate nu au mulţumit pe toată lumea, dar sportul câteodată ne face să plângem, iar altădată ne aduce bucurii. Important este că ne-am întors acasă cu această medalie pentru care eu sunt extrem de fericită. Fanii noştri au făcut deplasarea la Budapesta şi le mulţumesc. Nu vă puteţi imagina ce atmosferă minunată a fost în sală acolo datorită lor”, a spus Gabriela Szabo. 

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Regina Letizia și Regele Felipe Foto Profimedia (1) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
Romania nationala fotbal (Sportpictures) jpg
Ianis Hagi (Sportpictures) jpg
Nationala fotbal Romania (Sportpictures) jpg
sala constanta handbal jpg
Dan Grecu cosr colan jpg
Dan Grecu Nadia Comaneci 1976 jpg
Mbappe facebook webp
Stadion vulcan in Arabia Saudita (X) jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net