Un deceniu de la teribilul accident al lui Schumacher. Declarațiile fratelui său

În urmă cu 10 ani, lumea sportului și nu numai era „străfulgerată” de vestea că Michael Schumacher a suferit un accident grav la schi. Un traumatism cranian teribil, comă și o turnură cu totul abruptă a vieții - asta a însemnat, din acel moment, situația neamțului. De atunci și până astăzi, s-au aflat puține lucruri exacte și s-a speculat mult. Ce este cert, însă, e că fostul pilot de Formula 1 n-a mai avut niciodată o apariție publică. 

Michael Schumacher, în urmă cu 11 ani, înainte de teribilul accident de la schi (FOTO: Getty Images)
Michael Schumacher, în urmă cu 11 ani, înainte de teribilul accident de la schi (FOTO: Getty Images)

Din informațiile presei internaționale, Michael Schumacher s-ar afla, de ani de zile, în grija soției și a familiei sale, la una dintre proprietăți, însă în ciuda faptului că s-a vehiculat că ar fi făcut progrese în recuperarea sa, nu a apărut nimic concret, care să confirme această ipoteză optimistă. Între timp, într-un interviu acordat, miercuri, unei reviste germane, Ralf Schumacher a povestit despre relaţia sa cu familia fratelui său, de la teribilul accident de schi din 2013.

„Uneori, viața este nedreaptă. Trebuie să o accepți”

„Din păcate, uneori, viaţa este nedreaptă. Trebuie să o accepţi”, a precizat Ralf Schumacher, adăugând: „Când îi văd pe copiii săi, Gina-Maria şi Mick, inima îmi tresaltă de bucurie”. Fratele marelui fost pilot de Formula 1 a respectat dorința familiei septuplului campion mondial de a menține discreția, rezumându-se să își întărească apropierea de cei din jurul fostului sportiv. „Dacă îmi cere un sfat cineva din familie, eu sunt acolo”, a conchis Ralf Schumacher.
În timp ce fiica lui Michael, Gina-Maria, a ales o carieră în echitaţie şi s-a specializat în rodeo, Mick a urmat aceeaşi cale ca şi tatăl şi unchiul său, Ralf. Fost campion de Formula 2, germanul în vârstă de 24 de ani a petrecut două sezoane complicate la volanul unei maşini de Formula 1 cu echipa Haas, în 2021 şi 2022, înainte de a deveni pilot de rezervă la Mercedes, în 2023.

Ai un pont sau mai multe informații pe subiect, scrie-ne pe adresa pont@click.ro!

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Prințesa Caroline și Pierre Casiraghi cu soția Beatrice Borromeo, doliu în familia Casiraghi de la Monaco   Profimedia jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
Mbappe facebook webp
Stadion vulcan in Arabia Saudita (X) jpg
CM 2030 jpg
Olimpiu Morutan (Sportpictures) jpg
Michael Schumacher (Getty Images) jpg
Ianis Hagi (Getty Images) jpg
Lewis Hamilton (EPA) jpg
Razvan Sava (EPA) jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net