Verstappen, reușită istorică în Formula 1: campion mondial a treia oară la rând

Max Verstappen își dovedește din nou supremația în Formula 1, olandezul de 26 de ani fiind matematic, campion mondial al sportului extrem, pentru al treilea an la rând. Batavul a cucerit titlul, după cursa de sprint a Marele Premiu al Qatarului, care a avut loc sâmbătă.

image

Sportivul a încheiat cursa pe locul doi, în spatele australianului Oscar Piastri, de la McLaren și singurul care ar fi putut să-l depășească ar fi fost colegul lui de la Red Bull Racing, mexicanul Sergio Pérez, care nu a putut termina cursa, din cauza unui accident. La cei 33 de ani ai săi, acesta din urmă a abandonat în turul 10, după o coliziune cu Nico Hülkenberg și Esteban Ocon.
„Acesta este cel mai bun”, a mărturisit Max Verstappen, despre titlul proaspăt cucerit. „Cred că primul a fost cel mai emoționant, pentru că atunci ți se împlinesc visele în F1. Dar acesta, cu siguranță, în opinia mea, a fost cel mai bun an al meu, și pentru victorii consecutive, și alte lucruri. Mașina în sine a fost probabil și ea în cea mai bună formă. Probabil că acesta este probabil cel de care sunt cel mai mândru, într-un fel, datorită consecvenței”, a punctat campionul mondial, potrivit „Associated Press”. 

Mai are șase curse de bifat în sezonul actual

Grație celui de-al treilea trofeu cucerit în Formula 1, olandezul a egalat, ca număr de titluri, piloți precum Niki Lauda sau Ayrton Senna. Totodată, a devenit egalul lui Michael Schumacher, în contextul în care cel care se impunea campion mondial, în anul 2002, când obținea titlul tot cu șase curse înainte de finalul sezonului. 
În acest sezon de Formula 1, Max Verstappen mai are de concurat în șase curse: Qatar, Austin (SUA), Mexic, Brazilia, Las Vegas și Abu Dhabi. Sportivul din Olanda a dominat sezonul curent din Formula 1, după ce a bifat 13 victorii din 16 curse, dintre care 10 au fost consecutive.

Ai un pont sau mai multe informații pe subiect, scrie-ne pe adresa pont@click.ro!

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
wizz air avion la sol
image
image
image
image
image
image
Universitatea Cluj Dinamo (Sportpictures) jpg
Parma (Facebook) jpg
CFR Cluj Rapid (Sportpictures) jpg
Cristiano Ronaldo (EPA) jpg
Real Madrid (EPA) jpg
Sabrina Maneca Voinea (Facebook) jpg
sabalenka instagram jpg
Maradona
image
actualitate.net
image
actualitate.net