Vărzaru, cinste cu suc, de ziua ei
Handbalistele lui Radu Voina şi-au făcut timp să o sărbătorească pe Cristina Vărzaru, după victoria în selecţionata statului Chile. Astfel, ele s-au strâns în holul de la etajul 4 al hotelului unde este cazată delegaţia, şi i-au cântat "La mulţi ani!" căpitanului României. Vărzaru a avut parte şi de o surpriză din partea colegelor sale, un montaj făcut de unul din ziariştii prezenţi la turneu, cu imagini din toată cariera sportivei, de când juca la Oltchim, de la Jocurile Olimpice de la Sydney, de la Campionatul Mondial din 2005, dar şi imagini actuale de la Viborg sau de la meciul cu Belarus, după care România s-a calificat la Mondialul din China. Cristina Vărzaru a fost emoţionată la vederea imaginilor, iar reprezentanţii presei prezenţi la turneul final i-au oferit un tort sportivei.
Cristina Vărzaru a împlinit sâmbătă, 5 decembrie, 30 de ani. Sportiva care a fost aleasă în unanimitate căpitan al naţionalei feminine pentru acest turneu final, a trecut prin cariera sa pe la cluburi ca CSS Corabia, Oltchim Rm. Valcea, Rapid Bucuresti, iar în prezent este jucătoarea echipei daneze Viborg HK, cu un contract valabil până în iulie 2011. Cu Viborg, Cristina Vărzaru a câştigat de două ori Liga Campionilor (2006, 2009) şi trei titluri de campionă naţională (2006, 2008, 2009). La echipa naţională, a devenit vicecampioană mondială la Sankt Petersburg în 2005.
Naţionala feminină de handbal a României s-a impus, sâmbătă, în faţa selecţionatei statului Chile, scor 51-17, în primul meci la acest turneu final. Următorul meci va fi împotriva Japoniei, duminică, de la ora 15:15 (ora României), în direct pe TVR1.
NewsIn