Euro 2016 / N-avem puncte, dar facem calcule

Ultima actualizare:

    Chipciu s-a zbătut degeaba în meciul cu ElveţiaFoto: AP
Chipciu s-a zbătut degeaba în meciul cu ElveţiaFoto: AP

România are un punct după două jocuri la Euro 2016 şi doar victoria cu Albania, în meciul de duminică, garantează optimile. Păstrăm însă şanse şi cu un egal, dar în nişte situaţii excepţionale. Înfrângerea nu o mai analizăm, căci atunci am termina direct pe locul 4 şi am pleca acasă. Iată toate celelalte calcule posibile, cu amendamentul că încă se mai poate întâmpla orice în celelalte cinci grupe!

Victorie şi locul doi

Dacă vom învinge Albania, iar Franţa va câştiga şi împotriva Elveţiei, românii vor fi la egalitate cu Shaqiri şi compania, iar diferenţa o va face golaverajul sau, dacă şi acolo este egalitate, numărul de cartonaşe galbene primite! Cu o victorie a noastră de la două goluri diferenţă în sus sau o înfrângere a Elveţiei de la două goluri în sus, am merge în optimi de pe locul 2 şi am juca împotriva locului secund din grupa C, care, teoretic, ar trebui să fie Polonia, viitoarea adversară din preliminariile pentru Mondialul din 2018.

Victorie şi locul trei

Dacă vom învinge Albania, dar Elveţia nu pierde cu Franţa sau pierde, dar nu reuşim să-i întrecem la criteriile de departajare, atunci, cu patru puncte, vom fi cu siguranţă unul dintre cele mai bune locuri 3. Asta ar însemna că ne vom califica în optimi, dar vom juca fie împotriva câştigătoarei grupei B, fie împotriva câştigătoarei grupei C. Ar însemna Anglia, Ţara Galilor, Slovacia, din B, sau Germania şi Polonia, din C.

Egal şi locul trei

În acest moment se creează impresia că doar victoria ne ţine în joc, dar matematica demonstrează că suntem în eroare. Şi cu o remiză în jocul cu Albania păstrăm şanse de calificare, dar, e drept, rămânem la mâna rezultatelor. Cu două puncte am fi pe locul trei şi ar trebui să stăm mai bine ca minimum alte două locuri trei, fapt puţin probabil, dar posibil. Pentru acest scenariu ne avantajează ca în măcar două grupe să se distanţeze clar două echipe, iar cele două codaşe să facă egal în meciul direct. Până acum, asta e realizabil în grupele C şi D, conduse autoritar de Germania şi Polonia, respectiv Spania şi Croaţia şi în care Irlanda de Nord, Ucraina, Cehia şi Turcia au 0 puncte. Cu un egal între ele, nici un loc trei n-ar avea mai mult de un punct, iar cele două ale noastre ar fă superioare şi ne-ar duce în optimi.

Egal şi eliminare

E posibil însă ca jocul rezultatelor să nu ne avantajeze, iar două puncte să nu fie suficiente pentru a rămâne în topul celor mai bune locuri trei. Tot matematica spune că, pentru a te clasa fără emoţii în aceste cele mai bune patru locuri trei, e nevoie de măcar o victorie, şi cum noi n-am obţine-o, atunci am avea şanse mai logice de plecare acasă. În orice caz, cum suntem grupa A şi vom încheia primii meciurile din faza grupelor, vom fi nevoiţi să aşteptăm încă trei zile pentru a vedea dacă ne calificăm şi dacă ne calificăm, de pe ce loc.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Richard Gere și Julia Roberts în Pretty Woman, Profimedia (1) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
romania mondiale jpg
Youssoufa Moukoko (EPA) jpg
Loida Zabala (Facebook) jpg
Razvan Marin (Sportpictures) jpg
Romania nationala fotbal (Sportpictures) jpg
Ianis Hagi (Sportpictures) jpg
Nationala fotbal Romania (Sportpictures) jpg
sala constanta handbal jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net