Fotbal intern
Pagina 213

”Tricolorii”și-au aflat adversarii din Liga Naţiunilor
Reprezentativa României va evolua în grupa 4 a Ligii C din cadrul Ligii Naţiunii, alături de selecţionatele Serbiei, Muntenegrului şi Lituaniei, s-a stabilit, miercuri, la tragerea la sorţi de la Lausanne.
Fotbal intern
Start spre Euro 2020! Liga Naţiunilor e asul din mâneca lui Contra
UEFA va stabili azi, de la ora 13:00, prin tragere la sorţi, grupele Ligii Naţiunilor, noua găselniţă elitistă care permite de acum încolo doar amicale între naţionale de acelaşi rang. Pentru a-i da greutate, şefii fotbalului european i-au păstrat patru locuri pentru Euro 2020, iar noi suntem disperaţi să punem mâna pe unul dintre ele.
Fotbal intern
Şumudică, isteric după furtul cu Galatasaray
Iarna nu-i ca vara nici în Turcia, iar Marius Şumudică poate să constate asta pe pielea lui. După ce a încheiat turul cu o înfrângere pe teren propriu, 0-1 cu Malatya, Kayseri a început returul la fel, 1-3 cu Galatasaray. La ultimul eşec au contribuit însă şi oamenii care trebuiau să împartă dreptatea egal, iar asta l-a scos din minţi pe antrenor.
Fotbal intern
Dodel, 4 luni la FCSB
Cristi Tănase a revenit la echipa vicecampioană, dar speră ca din vară să ”prindă” un contract în fotbalul arab.
Fotbal intern
Pompiliu Popescu e sigur: ”Lupescu ia 99 % din voturi”
Se încinge lupta pentru șefia FRF, iar Pompiliu Popescu, susținător al candidatului ”Generației de Aur” aruncă bomba.
Fotbal intern
Cagliari, unul dintre cele mai rasiste locuri din fotbalul european
Sardinia este o zonă săracă a Italiei, dar asta nu i-a făcut mai îngăduitori şi mai deschişi la minte pe locuitorii insulei, ba dimpotrivă. Iar fanii care o susţin pe Cagliari, locul 16 în Serie A după 21 de etape ale sezonului, se comportă chiar ca în secolele trecute.
Fotbal intern
5 ţinte de urmărit în 2018. Cine rupe gura târgului?
CFR, FCSB şi Craiova sunt în această ordine favorite la câştigarea campionatului, dar diferenţa este foarte mică şi în luptă poate reintra cu şanse mici, ca şi anul trecut, Viitorul lui Hagi. Astra şi Botoşani nu par nici să poată, nici să vrea neapărat titlul, cele două urmând probabil să arbitreze această luptă. Toate se bazează însă pe energia unor jucători în care s-au pus mari speranţe.
Fotbal intern
Oglindă, oglinjoară...! Plin de sânge, Ronaldo îşi admiră „daunele”
Cristiano Ronaldo nu se dezminte. Cunoscut ca un fotbalist plin de vanitate, lusitanul s-a îngrijorat atât de tare de sângele care îi curgea pe faţă încât a ţinut neapărat să vadă personal efectele accidentării.
Fotbal intern
Dezlănţuit! Răzvan Lucescu are 9 victorii la rând în Grecia
Răzvan Lucescu a mai pus o cărămidă în tentativa de a aduce în vitrina celor de la PAOK Salonic primul titlu după mai mult de trei decenii.
Fotbal intern
Accidentare groaznică! I-a rupt piciorul în două! - FOTO
Momente de groază petrecute la un meci din prima ligă engleză, Everton - West Bromwich Albion, scor 1-1.
Fotbal intern
Reghecampf a luat Supercupa în Emirate
Antrenorul român Laurenţiu Reghecampf a cucerit primul trofeu alături de Al Wahda.
Fotbal intern
Lovitură pentru Burleanu! Candidat "bombă" la şefia FRF
Un fost component al „Generaţiei de Aur” s-a hotărât să candideze la alegerile pentru preşedinţia Federaţiei Române de Fotbal, post deţinut în prezent de Răzvan Burleanu.
Fotbal intern
Preşedintele George Weah n-a uitat să joace fotbal FOTO
Noul şef al statului Liberia şi-a adus aminte de perioada în care era desemnat cel mai valoros jucător al lumii.
Fotbal intern
CFR şi-a luat „săgeţi” pentru titlu. Creşte presiunea pe Dan Petrescu
Ultimele două transferuri ale clujenilor, Ţucudean şi Ioniţă, au împreună 21 de goluri, la fel ca dublul format din Gnohere şi Florin Tănase.
Fotbal intern
Stanciu, pus sub presiune: «Toată lumea va fi cu ochii pe el»
Stanciu poate răsufla uşurat: a scăpat din infernul belgian, trăit la Anderlecht. Problema este că e posibil să fi ajuns în altul, la Sparta Praga. Presa din Cehia deja a început să-l toace mărunt pe internaţionalul român, care e cel mai scump jucător din istoria acestei ţări.
Fotbal intern
Pele are din nou probleme. Brazilianul a fost spitalizat!
Fostul mare fotbalist brazilian Pelé (77 de ani) a fost spitalizat azi de urgenţă după ce a leşinat în propria locuinţă ca urmare unei stări de oboseală accentuate.
Fotbal intern
Rămâne Florin Andone în faţa lui Ronaldo? Meciul direct e duminică
Înaintea confruntării directe de duminică, Florin Andone are mai multe goluri marcate decât starul portughez.
Fotbal intern
Alibec e tot „berbec”! Atacantul nu-şi poate stăpâni nervii
În primul meci din 2018, atacantul de la FCSB ne-a arătat acelaşi comportament impulsiv care l-a tras în jos anul trecut.
Fotbal intern
Echipa lui Şumudică, în sferturile Cupei Turciei
Marius Şumudică a debutat cu o victorie în noul sezon. Golurile din returul optimilor Cupei Turciei au fost marcate de "copiii" lui, De Amorim şi Boldrin.
Fotbal intern
Olandezii încep balul cu Ajax - Feyenoord. Pariorii abia aşteaptă golurile din derby!
Pauzele competiţionale s-au încheiat aproape peste tot pe continent şi mulţi dintre pariorii Superbet salută chemarea la oaste a batavilor. Asta deoarece campionatul Olandei a oferit tot timpul garanţia că se marchează pe bandă rulantă şi media e aproape mereu de minimum 3 goluri pe meci. Şi e de aşteptat ca derby-ul primei runde din 2018 să nu facă excepţie.
Fotbal intern
Fiul lui Ferguson, pedepsit de Federaţie pentru că a spus că vrea să împuşte un arbitru
Darren Ferguson a iubit fotbalul, dar a fost tot timpul în umbra legendarului său tată, Alex Ferguson. În aceste condiţii, nu a putut să ajungă nici un mare jucător, nici un mare antrenor, ca fostul tehnician al lui Manchester United, dar îi calcă totuşi pe urme la ceva lui Sir Alex: problemele cu arbitrii.
Fotbal intern
S-a făcut transferul! Cehii îl îngroapă pe Nicuşor Stanciu în coroane
De-acum încolo, Nicuşor Stanciu trebuie să se obişnuiască să numere coroanele ceheşti. Transferul său de la Anderlecht la Sparta Praga s-a făcut pe o căruţă de bani.
Fotbal intern
Sanchez, cel mai bine plătit fotbalist din istoria Angliei
Contractul lui Alexis Sanchez cu tunarii expiră la vară, dar pentru a nu-l pierde atunci gratis, Arsene Wenger e gata să-l vândă acum, pe aproximativ 20 de milioane de euro. Suma e derizorie pentru granzii interesaţi de mijlocaş, dar totul se compensează la salariu.
Fotbal intern
Cum e posibil? Neymar, fluierat după ce a dat un "careu" de goluri!
Miercuri seară, Paris Saint-Germain a câştigat cu 8-0 meciul cu Dijon din campionatul Franţei, brazilianul Neymar marcând jumătate dintre golurile echipei sale.
Fotbal intern
Ne pregătim de Liga Naţiunilor cu Suedia
Tricolorii s-au calificat în ultimii 20 de ani doar la două turnee finale, fapt care demonstrează problemele pe care le avem în preliminarii. E logic, astfel, să ne fie frică şi de cele pentru Euro 2020, doar că ne pregătim să le fentăm, mai ales că acum avem o portiţă.
Fotbal intern
Marele Pele nu se mai ţine pe picioare FOTO
La 77 de ani, legendarul brazilian are nevoie de un cadru metalic pentru a se deplasa.
Fotbal intern
Prăbuşire de 4 milioane de euro! Cota lui Nicuşor Stanciu a luat-o la vale
Într-un an şi câteva luni, cota de piaţă a lui Nicuşor Stanciu s-a înjumătăţit, de la opt la patru milioane de euro.
Fotbal intern
Chelsea îşi face stadion de 1,1 miliarde de euro
Consiliul din Hammersmith şi Fulham, sectorul al Primăria Londrei în jurisdicţia căruia se află Stamford Bridge şi sediului lui Chelsea, a hotărât acordarea către clubul de fotbal a terenului de care are nevoie pentru construirea noului stadion.
Fotbal intern
Comisionul unui agent, de 5 ori cât Liga 1
Că avem un fotbal sărac nu mai e o noutate pentru nimeni, dar de multe ori, în lipsă de termeni de comparaţie, nu prea ştim cât de sărac. O sumă vehiculată în aceste zile de ziariştii englezi ne dă însă o imagine reală a nivelului nostru, care ar trebui să ne facă să ne ascundem sub o piatră.
Fotbal intern
Transfer de senzaţie! Viitorul şi-a vândut un jucător în campionatul Spaniei
Viitorul a anunţat printr-un comunicat oficial transferul fundaşului stânga Cristi Ganea (25 de ani) la una dintre cele mai puternice echipe din Spania.
Fotbal intern