5 probleme de rezolvat până miercuri la Steaua
Înfrângerea cu Trencin, din turul 2 preliminar al Ligii Campionilor, le-a arătat roş-albaştrilor o faţă nemaivăzută. O echipă panicată, cu mari carenţe defensive, fără mijlocaşi care să creeze golul şi cu doar un singur vârf de calibru. Execuţiile personale au evitat tragedia, dar campioana Serbiei trebuie tratată altfel în turul III, pentru ca Steaua să evite insolvenţa. Uşor de spus, dar greu de făcut! Cel puţin 5 dileme trebuie rezolvate de Rădoi până miercuri seară (29 iulie)!
1. Niţă sau Cojocaru?
Deşi i-a mers bine la portari, din rândul cărora a exportat în ultimii ani două nume grele, Tătăruşanu şi Arlauskis, Gigi Becali nu s-a acoperit pe acest post până acum. Mirel Rădoi stă în Cojocaru şi în Niţă, primul un adolescent fără meciuri tari la activ, iar al doilea o eternă rezervă de valoare medie. În aceste condiţii e o mare dilemă cine va apăra miercuri. Până acum titular a fost Cojocaru, dar cu CFR a apărat Niţă, aşa că suspansul va fi ţinut până la ora jocului. Cel mai probabil, steliştii vor merge tot pe fostul lor junior.
2. Rezistă hernia lui Varela?
De departe cea mai mare problemă a Stelei este însă în compartimentul defensiv. Linia de patru fundaşi n-a fost în două meciuri aceeaşi, astfel că nu s-a putut omogeniza nimic. Tamaş a început titular, dar s-a autoexclus după o nouă escapadă. Alcenat abia a revenit de la Gold Cup. Papp a fost execrabil în returul cu Trencin, şi nici el nu mai ştie dacă e fundaş central sau dreapta, iar căpitanul Varela suferă de hernie inghinală şi va juca pe injecţii. În aceste condiţii, Mirel Rădoi are nevoie de mare inspiraţie în alcătuirea defensivei sale pentru primul meci cu Partizan.
3. Stanciu va evolua cu întindere.
Nici mijlocul nu arată de clasă mondială la Steaua. Chipciu n-a ieşit încă din pasa proastă pe care o traversează, deşi dubla cu Pandurii părea să arate contrariul. Adi Popa a început să pedaleze în gol de ceva timp, alergând fără prea mari realizări. Muniru şi Breveeld sunt jucători defensivi, iar execuţii ca cea a ghanezului din returul cu Trencin nu pot apărea la fiecare partidă. Nu în ultimul rând, Nicuşor Stanciu, cel mai în formă stelist în acest start de sezon, are întindere musculară şi chiar dacă va forţa cu Partizan, nu se ştie cât va rezista pe teren şi la ce nivel va fi. Poate Hamroun îşi va salva însă din nou echipa.
4. Nu pot sta doar în Tade.
Steaua are doi atacanţi veritabili în lot, Alex Tudorie şi Gregory Tade, dar doar ultimul este de mare valoare. Singur, între fundaşii adverşi, fără susţinere, are şanse mici să rezolve partida personal, astfel că Mirel Rădoi trebuie să ia în calcul introducerea de ajutoare. Cum achiziţii noi, de genul lui Denis Alibec sau William De Amorim, nu se mai pot face în timp util, Steaua trebuie să se adapteze din mers, mai ales că francezul a acuzat şi el ceva probleme medicale la meciul cu slovacii.
5. Lipsă de motivaţie cu porţile închise.
Steaua a jucat prost meciurile de acasă, în special cel cu Trencin, şi din cauza lipsei suporterilor. Cu porţile închise, e greu să conştientizezi şi să simţi la adevărata dimensiune un meci din preliminariile Ligii Campionilor, chiar dacă în faţă îţi stă Trencin sau Partizan. Aşa va fi însă şi cu sârbii, iar Stanciu şi compania trebuie să se adapteze în noile condiţii. Un nou meci pornit adormit poate să le fie de această dată fatal roş-albaştrilor, mai ales că returul se va juca în infernul ostil de pe „Partizana Stadium”.
Iancu, pe lista neagră a lui Rădoi
Gabi Iancu va fi dat afară de la Steaua, antrenorul Mirel Rădoi fiind nemulţumit de randamentul jucătorului de 21 de ani, atât în teren, cât şi în afara lui. Până în prezent nu a fost cedat unui alt club fiindcă transferurile lui Alibec şi De Amorim au întârziat şi în acest caz a “prins” un loc pe lista UEFA pentru “dubla” cu Partizan. A primit o nouă şansă, în meciul cu CFR din această etapă, dar jocul slab l-a trimis la cabine la pauză. Din câte se pare nu va mai evolua vreo partidă pentru roş-albaştrii, mai ales că tineri ca Enceanu, Grădinaru şi Mihalcea îl mulţumesc pe Rădoi.