A jucat pe banane şi apă, dar acum are milioane de euro în cont. Vezi povestea africanului minune!

Ultima actualizare:

    Manuel Adebayor
Manuel Adebayor

Emmanuel Adebayor e un fel de Balotelli varianta mai discretă. Jucătorul lui Tottenham născut în Togo şi ajuns la 30 de ani vobeşte despre mercenariatul care l-a făcut să aleagă tot timpul banii în defavoarea fotbalului, deşi la început a jucat pe banane sau pe apă plată. Acesta spune însă că nu regretă nimic şi crede că doar ghinionul a făcut ca la calităţile sale să nu aibă în palmares decât o Cupă a Spaniei, cu Real Madrid, în 2011.

Într-un interviu acordat lui Fabrice Muamba, fostul jucător al lui Bolton, care a murit cerebral pe teren, dar care a fost resuscitat incredibil şi readus la viaţă, Adebayor spune că şi-a dorit tot timpul mai mult şi că nu a obţinut decât de la Mourinho ajutorul meritat.

"Lumea spune că umblu după contracte, dar nu e deloc aşa. Spun unii că joc bine doar primele cinci meciuri după ce mă transfer, dar e greşită ideea. Nu am jucat niciodată pentru bani, niciodată pentru un contract: am avut mereu înţelegeri de 4-5 ani, deci nu m-am dus pentru un sezon, să iau banii şi să plec!

Am plecat de la Arsenal imediat după ce semnasem un contract mare. De la Monaco am plecat la fel. Când m-am despărţit de Manchester City mai aveam încă 4 ani de înţelegere. Prima dată am fost împrumutat la Tottenham, dar după un an am semnat definitiv, apoi s-a schimbat managerul. Toată lumea a spus: Ade e leneş, se vede că a semnat. Doar că nu eram folosit, era alt om.

Când iau un milion sper să iau două. Când iau două vreau să iau cinci, iar când iau cinci vreau să iau 10. Asta e lumea asta, ăsta e fotbalul şi ăsta e visul oricărui jucător: să fie plătit pentru ce joacă.

Îmi aduc bine aminte: când eram mic şi jucam în Africa o făceam pentru banane. Apoi jucam şi pentru apă. Nu jucam pentru contract: eu iubesc jocul acesta.

Sunt oameni norocoşi, care câstigă multe trofee. Eu n-am avut şansa asta, sper ca lucrurile să se schimbe. Eu am avut noroc să joc bine şi să iau bani mulţi, asta e realitatea.

Mă uit la echipe ca Barcelona sau Real: iau multe cupe şi campionate, dar au jucători norocoşi, care îşi trec realizările în palmares chiar dacă nu joacă tot timpul sau mai deloc", a spus Togolezul.

Adebayor despre:

Prieteni: "Singurii mei prieteni sunt fanii lui Tottenahm, de cei ai lui Arsenal nu-mi pasă".

Foşti colegi: "Thierry Henry m-a învăţat multe la Arsenal. El m-a luat ca un frate mai mic şi m-a învăţat enorm.

Foşti antrenori: "Mourinho e cel mai bun antrenor cu care am lucrat. Are talent la comunicat cu jucătorii, pot spune asta chiar dacă am jucat doar şase luni sub comanda sa. Mancini mi-a spus că rata mea de gol e mică şi că-l vrea pe Balotelli la City. I-am spus să mă caute pe Google, credeam că vorbeşte despre un alt Adebayor".

Sportul de echipă: "În fotbal contezi "TU", cât de bun esti "TU", nu există om de echipă. Ăsta e fotbalul!"

Cel mai frumos gol: "Cel mai frumos gol pe care l-am marcat a fost pentru Arsenal, în fata lui Tottenham, îmi pare rău să spun asta, dar aşa e".

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Regina Letizia și Regele Felipe Foto Profimedia (1) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
Romania nationala fotbal (Sportpictures) jpg
Ianis Hagi (Sportpictures) jpg
Nationala fotbal Romania (Sportpictures) jpg
sala constanta handbal jpg
Dan Grecu cosr colan jpg
Dan Grecu Nadia Comaneci 1976 jpg
Mbappe facebook webp
Stadion vulcan in Arabia Saudita (X) jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net