Aniversare în lacrimi

Ultima actualizare:

    Andrei Cristea  a trăit un an de coşmar în Germania
Andrei Cristea a trăit un an de coşmar în Germania

Andrei Cristea n-a traversat cel mai bun an al său pe plan fotbalistic.

A suferit o accidentare destul de urâtă şi n-a putut să-şi ajute prea mult echipa, Karlsruher, care a şi retrogradat în a treia divizie germană.

Ieri, internaţionalul român Andrei Cristea a împlinit 28 de ani, dar în loc de o megapetrecere a sărbătorit doar alături de iubita sa şi de un grup de români cu care s-a împrietenit de când a ajuns în Germania.

Motivul a fost unul simplu: aniversarea i-a fost umbrită de insuccesul pe care l-a avut pe plan sportiv. Echipa sa, Karlsruher, a retrogradat, după un meci dramatic şi, în loc de lacrimi de bucurie, au curs lacrimi de tristeţe şi amărăciune.

„De 3 ori am reuşit să mă salvez de la retrogradare cu echipele la care am jucat: de două ori cu Iaşiul şi o dată cu Karl­sruher. Acum nu s-a mai putut. Am pierdut în tur foarte multe puncte şi ne-a fost greu să recuperăm acum. N-am prea jucat în ultimele luni din cauza unor accidentări, apoi, când mi-am revenit, n-am vrut să risc", a povestit Andrei Cristea, pentru Click! Coleg în ultimele 6 luni cu Ionuţ Rada, Cristea a recunoscut că nu i-a mai „ars" să petreacă: "Mi-am luat un tort şi voi bea un pahar de şampanie cu iubita şi cu nişte prieteni foarte apropiaţi. Ziua mea n-a picat deloc bine anul acesta", ne-a spus, ieri, fotbalistul.

Atacantul român aşteaptă să vadă ce-i rezervă viitorul: "În mod normal, mai aveam un an de contract, însă am o clauză potrivit căreia pot să plec liber dacă echipa retrogradează. Acum nu ştiu ce voi face. Sunt deschis la discuţii. Mi-aş dori să rămân în Germania".

Au urmat «modelul» Mutu

Andrei Cristea şi Ionuţ Rada nu sunt singurii fotbalişti români din străinătate care au retrogradat cu echipele lor la capătul acestui sezon. Cronologic, startul l-a dat Adrian Mutu în Italia, Cesena luând drumul diviziei secunde cu multe etape înainte de final.

simeon stalpnicul png

Pe urmele "Briliantului" au mai călcat ulterior un alt fost dinamovist, Adrian Ropotan (cu Tom Tomsk în Rusia), dar şi un fost stelist, Florin Lovin (cu Kapfenberg în Austria). De asemenea, tot în Zweite Bundesliga, pe lângă Karlsruher, a mai retrogradat şi Alemannia Aachen, echipa românului Sergiu Radu.

Fanii i-au luat la rost

Retrogradarea lui Karlsruher (echipă de tradiţie în Germania) i-a scos din sărite pe fanii alb-albaştrilor. La finalul meciului retur al barajului cu Regensburg (2-2, după 1-1 în tur), disputat pe teren propriu, Ionuţ Rada şi Andrei Cristea au simţit pe propria piele furia suporterilor.

Aceştia au aprins fumigene şi petarde în tribune, luând cu asalt inclusiv sediul administrativ al clubului. Incidentele s-au încheiat cu un bilanţ „negru", aproximativ 100 de persoane având nevoie de îngrijiri medicale.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Regina Letizia și Regele Felipe Foto Profimedia (1) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
Dan Grecu cosr colan jpg
Dan Grecu Nadia Comaneci 1976 jpg
Mbappe facebook webp
Stadion vulcan in Arabia Saudita (X) jpg
CM 2030 jpg
Olimpiu Morutan (Sportpictures) jpg
Michael Schumacher (Getty Images) jpg
Ianis Hagi (Getty Images) jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net