„Balaurul” Celtic, răpus din nou de Petrescu? CFR Cluj a plecat în Scoția

Ultima actualizare:

    CFR Cluj a eliminat-o pe Celtic în turul 3 preliminar al Ligii Campionilor
CFR Cluj a eliminat-o pe Celtic în turul 3 preliminar al Ligii Campionilor

CFR Cluj joacă joi la Glasgow împotriva unei echipe care a pierdut un singur meci în acest sezon, chiar contra ardelenilor în Liga Campionilor.

După succesul de senzație cu Lazio, CFR Cluj își continuă aventura în grupele Ligii Europa pe „Celtic Park”, la mai puțin de două luni după acea victorie de senzație (4-3) reușită de campioana României pe același stadion.

Celtic Glasgow și CFR Cluj au visat la grupele Ligii Campionilor, jucând una contra alteia în turul trei preliminar, dar s-au mulțumit în cele din urmă cu prezența în toamna europeană a celei de-a doua competiții continentale. Destinul a făcut ca cele două echipe să se reîntâlnească în Liga Europa, de această dată fără a avea pe umeri presiunea calificării. Mâine se va juca doar pentru puncte și pentru bani, într-o grupă în care ambele combatante au debutat cu rezultate pozitive. Dacă CFR a făcut surpriza cu Lazio (2-1), Celtic a scos un egal (1-1) în deplasarea de la Rennes, astfel că putem vorbi despre un derby între formațiile cel mai bine plasate în cursa pentru calificarea în 16-imile Ligii Europa. Interesant e faptul că multipla campioană a Scoției a disputat 18 meciuri oficiale în acest sezon, iar singura înfrângere a lui Celtic a fost consemnată chiar împotriva CFR-ului, acel 3-4 din 13 august prin care clujenii au ajuns în play-off-ul Ligii Campionilor. De-atunci, trupa lui Neil Lennon a defilat pe plan intern, câștigând inclusiv marele derby cu Rangers, iar în Europa a trecut cu bine de „dubla” eliminatorie cu AIK Stockholm și de meciul de debut din grupe Ligii Europa. Așadar, ca un balaur cu șapte capete, Celtic Glasgow se prezintă din nou în fața echipei lui Dan Petrescu ca o „sperietoare” care pare aproape imposibil de răpus, mai ales pe teren propriu.

Dacă Celtic e implicată în continuare pe toate fronturile posibile (campionat, două Cupe în Scoția și Liga Europa), CFR Cluj a scăpat de grija Cupei României, eliminarea de la Botoșani din faza 16-imilor putându-se dovedi benefică în ceea ce privește eliberarea calendarului și conservarea forțelor fizice. De altfel, în ciuda eșecului mai sus amintit, antrenorul Dan Petrescu e mulțumit de felul în care jucătorii săi au depășit această perioadă aglomerată, cu meciuri din trei în trei zile. Suspendat patru etape în Liga I, „Bursucul” se va reîntâlni cu banca tehnică mâine seară. „În Europa nu prea îl suspendă nimeni, îl avem mereu lângă noi, în campionat sunt problemele. Să vedem ce va inventa din nou Dan Petrescu să ne ajute să ne calificăm din grupă”, a declarat Bogdan Mara, directorul sportiv al CFR-ului, la plecarea în Scoția.

După accidentarea suferită în meciul din Liga I cu Gaz Metan (3-0), prezența atacantului francez Billel Omrani în partida cu Celtic a fost pusă sub semnul îndoielii. Totuși, echipa medicală a campionaei României a reușit recuperarea lui Omrani, care se va afla  la dispoziția antrenorului Dan Petrescu. Pentru scoțieni nu-i deloc o veste bună, Omrani fiind cel care a marcat două goluri pe „Celtic Park” în victoria cu 4-3 din luna august.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Richard Gere și Julia Roberts în Pretty Woman, Profimedia (1) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
romania mondiale jpg
Youssoufa Moukoko (EPA) jpg
Loida Zabala (Facebook) jpg
Razvan Marin (Sportpictures) jpg
Romania nationala fotbal (Sportpictures) jpg
Ianis Hagi (Sportpictures) jpg
Nationala fotbal Romania (Sportpictures) jpg
sala constanta handbal jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net