Banciu îl compară pe Gigi Becali cu Monica Gabor. Vezi cum se aseamănă cei doi!
Realizatorul emisiunii "Lumea lui Banciu", de la B1TV, nu este de acord cu graţierea lui Gigi Becali, aşa cum s-a speculat că ar încerca să obţină patronul Stelei de la Traian Băsescu.
"Pentru ce să fie grațiat Gigi Becali, pentru că a negociat sub un nuc, cu o sacoșă de rafie plină de bani, cu greii din Ministerul Apărării să ia fraudulos acele terenuri? Pentru că a instigat, a făcut presiuni ca să intre mai repede în posesia acelor proprietăți? Grațiat ești doar atunci când faci ceva, dacă ai câștigat un premiul Nobel, lupți pe front.
Dar în cazul lui, pentru ce? Că a fost un samsar? Că și-a construit întreaga avere pe fraudă, nu se poate așa ceva”, a spus Banciu, care a continuat, comparându-l pe latifundiar cu Monica Gabor.„Lumea mai are puțin și îl situează pe Becali pe același loc cu domnitorii, vorbesc de el ca de un sfânt, e clar că i-ar aduce un capital de simpatie lui Traian Băsescu dacă l-ar grația.
Am ajuns să-l idolatrizăm pe boul boilor, după 25 de ani. Dar Gigi Becali e de fapt un fel de Monica Gabor, un simbol al celor care nefăcând nimic în viață ajung foarte sus. Dar omul acesta nu trebuie idolatrizat. Abia acum, în sfârșit, el va fi scos la iveală în cele mai josnice îmbrăcăminte”, a încheiat Radu Banciu.