Biletul pentru Paris costă 1.000.000 €
Eric Bicfalvi a surprins pe toată lumea vara trecută când, după ce a ieşit golgheter al Ucrainei cu Volyn Luţk, a refuzat-o pe Dinamo Kiev pentru chinezii de la Liaoning. A ales logic, banii, chinezii oferindu-i aproape un milion de euro pe sezon, doar că după şase luni s-a răzgândit şi vrea iar performanţă.
Fostul stelist a revenit în Liga I la Dinamo atras şi el de mirajul Campionatului European din Franţa. Neadaptat în China, mijlocaşul în vârstă de 28 de ani a renunţat la o pleaşcă de bani pentru a se târî prin noroaiele din România până la vară. Conform socotelilor lui, după ce se va vedea convocat la turneul final, se va întoarce înapoi în Asia sau va da curs unei oferte din Ucraina, unde încă păstrează referinţe bune. Bicfalvi nu este însă decât ultimul fotbalist care a ales această strategie pentru mirajul turneului final francez. Ciprian Marica a câştigat la Konyaspor 100.000 de euro pe lună, dar a reziliat cu seninătate contractul cu turcii unde nu se mai simţea dorit.
A venit la Steaua ca să fie aproape de Iordănescu, dar în Ghencea primeşte salariul mediu pe economie şi doar pentru calificarea în grupele Ligii Campionilor va scoate un bonus frumos. N-are însă nici o garanţie că aşa se va întâmpla şi fotbalistul poate trece de la 1,2 milioane de euro pe an la 2.000 de euro în patru luni, bani care nu-i ajung nici de benzină. În aceeaşi situaţie se află şi colegul său de echipă, Gabriel Tamaş, care putea să câştige şi un milion de euro pe sezon dacă promova cu Cardiff în Premier League, dar care a ales să revină la Steaua pentru 20.000 de euro pe lună. Pierderea e evidentă, fundaşul urmând să încaseze de cinci ori mai puţini bani decât în Anglia.
Despre „Briliantul” Adrian Mutu ce să mai vorbim? El a luat de la FC Pune aproape 500.000 de euro în doar două luni şi se putea umple de bani pe final de carieră dacă continua în India. Şi-a adus însă şi el aminte la 37 de ani că e fotbalist şi pentru a se vedea la Euro 2016 a venit la Târgu Mureş pentru aproximativ 20.000 de euro pe lună. Cum ardelenii sunt pe buza prăpastiei din punct de vedere financiar, cu DNA-ul hărţuindu-i non-stop, e posibil să nu-i vadă nici pe aceştia. Nu în ultimul rând, George Ţucudean a renunţat şi el la salariul bun de la Charlton pentru a câştiga în jur de 12.000 de euro pe lună la ASA, unde în primul meci din 2016 n-a fost nici rezervă. El e însă băiat de bani gata şi de ceva vreme nu joacă decât de plăcere, fără vreun obiectiv clar în minte. Rămâne de văzut dacă vreunul dintre aceşti fotbalişti care au făcut pasul înapoi va regreta alegerea făcută, dar măcar un lucru e cert. Anghel Iordănescu are de unde să aleagă un lot bun pentru Campionatul European din 2016, la care speră toată lumea.
Chipciu este cel mai bine plătit din Liga I
Deşi ar părea normal ca vedetele repatriate cu mari eforturi financiare să fie cel mai bine plătite din campionatul intern, nu e de fapt aşa. Cei mai mulţi bani îi câştigă în continuare Alexandru Chipciu: 25.000 de euro pe lună. Gigi Becali i-a mărit contractul anul trecut în speranţa că-l va vinde repede şi nu va trebui să-i plătească această sumă prea mult timp, doar că n-a reuşit asta până acum şi se vede nevoit să bage mâna adânc în buzunar pentru mijlocaşul de 26 de ani.