Blanc a primit 22 de milioane de euro doar ca să plece de la PSG

Blanc a primit 22 de milioane de euro doar ca să plece de la PSG

Ultima actualizare:

    Fostul campion mondial o antrena pe PSG din 2013, după ce a plecat de la naţionala Franţei.Foto Click!
Fostul campion mondial o antrena pe PSG din 2013, după ce a plecat de la naţionala Franţei.Foto Click!

Paris Saint Germain a fost o forţă în Franţa, pe care a dominat-o fărădrept de apel în ultimii ani, dar imposibilitatea de a ataca fazele superioare ale Ligii Campionilor au lăsat un gust amar.

Astfel, după patru titluri la rând, şeicii qatarezi au decis să schimbe ceva, chiar cu riscul de pierde bani buni. Astfel, aceştia l-au demis zilele trecute pe antrenorul principal, Laurent Blanc, deşi acesta mai avea contract cu parizienii până în 2018. Pentru asta a trebuit să-i plătească tot salariul până la finalul angajamentului, iar suma e halucinantă: 22 de milioane de euro. N-a fost însă o problemă pentru arabi, care au dat banii şi au scăpat de fostul inernaţional francez. În locul său ar urma să vină spaniolul Unai Emery, antrenorul care a câştigat Liga Europa cu Sevilla, dar care n-a reuşit să se apropie de top 3  în La Liga.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
Știrea momentului în România www.stirilekanald.ro
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
Daniel Birligea (Sportpictures) jpg
Mihai Stoica, FCSB (Sportpictures) jpg
Polonia Romania (Sportpictures) jpg
Camp Nou, stadion Barcelona (EPA) jpg
Kylian Mbappe si Istvan Kovacs (EPA)  jpg
Ionut Radu si Gheorghe Hagi (Sportpictures) jpg
Polonia Romania (Sportpictures) jpg
CSM Bucuresti in Liga Campionilor de handbal (Sportpictures) jpg
image
image