Ciprian Marica de pe plajă ne-a dus în barajul pentru Mondiale

Ciprian Marica de pe plajă ne-a dus în barajul pentru Mondiale

Ultima actualizare:

Selecţionerul Victor Piţurcă a riscat şi a câştigat. A fost criticat că mizează pe un fotbalist liber de contract şi-n urmă cu pregătirea fizică şi nu-l alege pe Mutu, dar n-a dat greş. Prestaţia lui Marica - actualul „vârf" al lui Getafe (contract semnat în septembrie) - a demonstrat că antrenorul primei reprezentative a avut dreptate. Iar, completarea cu Torje, mijlocaş ce activează tot în Spania, la Espanyol, a venit perfect.

Doi oameni, unul fără echipă mult timp şi altul doar rezervă, au fost providenţiali pentru echipa naţională. În preliminarii ei au împreună opt goluri marcate şi cinci pase decisive. Marica a înscris de trei ori în poarta Estoniei şi a punctat câte o dată în disputele cu Olanda şi Ungaria, în timp ce Torje a marcat în faţa Estoniei şi de două ori împotriva Andorrei. Mijlocaşul stă mai bine ca atacantul la capitolul assisturi, el reuşind pasa de gol de trei ori (cu Estonia şi Andorra), în timp ce noul „vârf" al lui Getafe are doar două (contra Estoniei şi Ungariei).

Cert e că fără aportul lor, România nu era azi la barajul ce ne poate califica la turneul final din Brazilia. Am fi fost pe locul cinci în grupă pentru că ei au adus şase puncte vitale, victima preferată fiind Estonia, atât în tur cât şi-n retur, iar clasamentul ne-ar fi plasat doar înaintea codaşei Andorra.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
Kevin Keegan selectioner Anglia   Getty jpg
fani u cluj foto Cristian Cosma jpg
banner rafaela pestritu shakira png
Leo Messi si Lamine Yamal, dupa finala de la Campionatul Mondial 2026 (EPA) jpg
image png
Fabian Ruiz  stanga , finala de la Campionatul Mondial 2026, Spania Argentina (EPA) jpg
familia maruta jpg
Ferran Torres, nationala Spania, Campionatul Mondial 2026 (EPA) jpg
image
image