Circ în Liga lui Mitică
Vasluiul a avut un meci mai greu decât se anticipa cu Severinul, iar răbdarea lui Adrian Porumboiu a ţinut până în pauza partidei. Atunci, patronul echipei moldovene a mers la vestiare, unde i-a cerut socoteală lui Marius Şumudică.
Antrenorul a fost surprins de DigiSport explicându-i patronului cu gesturi largi ce n-a mers în jocul echipei, după care ambii s-au dus în vestiarul jucătorilor.
„Aşa fac eu, merg în pauză la vestiar, am făcut-o şi la Milano, şi la Istanbul şi la toate meciurile", a dezvăluit Porumboiu.
Viorel Hizo e aproape de revenirea la Vaslui
Coincidenţă sau nu, Stanciu a fost schimbat la pauză cu Varga, dar Şumudică nu vrea să rămână cu demnitatea ştirbită: „Dacă îmi făcea mie Porumboiu echipa, nu se punea problema să mă dea afară, plecam eu".
Chiar şi-aşa, pe banca Vasluiului ar putea sosi cât de curând Viorel Hizo. Acesta a fost ieri la Braşov pentru a conduce primul antrenament la noua sa echipă.
Surpriză însă. Pe teren era deja Ionuţ Badea, iar "Dulăul", un car de nervi, a plecat în trombă de la Braşov.
"Asta e, ce naiba să facem? Badea este antrenor, Hizo a plecat şi o să vedem ce se întâmplă.
Dimineaţă a fost o situaţie delicată că s-au dus amândoi la antrenament. Hizo s-a supărat şi a plecat.
Nu ştiu ce o să se întâmple şi nici dacă se întoarce Badea pe bancă, el vrea salarii compensatorii ca să plece", a spus Ioan Neculaie, patronul lui FC Braşov.
Marius Şumudică îşi vrea banii
Venirea lui Hizo la Vaslui e blocată deocamdată de Marius Şumudică. Deşi Porumboiu a spus că Vasluiul n-a mai jucat aşa de prost de 3-4 ani, Şumi nu se dă plecat uşor.
"Eu am semnat o prelungire pe doi ani cu Vasluiul. Dacă vrea să mă demită va fi cam greu.
Dacă îmi dau demisia, atunci şi eu trebuie să dau o sumă de bani, dar este mult mai mică decât cea pe care ar trebui să mi-o dea clubul dacă mă dă afară", a spus Şumudică la gsptv.