Cornel Dinu, acid la adresa Stelei: «Branulele nu-şi mai fac efectul!»

Ultima actualizare:

    Cornel Dinu
Cornel Dinu

Dinamovistul Cornel Dinu a sancţionat în stilul său caracteristic ceea ce se întâmplă la Steaua, formaţie ajutată flagrant de arbitri în acest sezon.

"Din punctul meu de vedere există o singură justificare pentru care cei de la Steaua cer oprirea campionatului. Este posibil ca elasticele pe post de branulă să nu-şi mai facă efectul la frig şi în acelaşi timp este posibil să aibă o reacţie de respingere din partea organismului. Capac peste toate este neconcordanţa între cerere şi realitate la Reghecampf, care este dată de faptul că de câteva etape, Steaua este purtată spre victorii de sania blestemată a ultimelor arbitraje", a spus Dinu pentru Gazeta Sporturilor.

El a trimis câteva săgeţi şi spre Ana Maria Prodan, soţia antrenorului de la Steaua. "Toate deciziile au fost sfidătoare în favoarea lor, aşa că nu văd de ce nu ar juca un meci oficial chiar lângă pomana porcului. Vor avea cu siguranţă, la fel ca în ultimul timp, specimene de genul lui Dima de la Galaţi, ale cărui greşeli flagrante, care au viciat rezultatul, sunt greu de contabilizat. Acest elev Dima, corigent la arbitraj din prima clasă, sigur îi va duce pe aceştia la victorie, indiferent de meciul jucat. În ritmul acesta, ajutaţi de mângâierea delincvenţilor de la mijlocul terenului, cred că ar putea juca totul până la capăt şi să termine campionatul chiar de Ziua Femeii, femeie care îi şi conduce pe cei de la Steaua", a încheiat Procurorul.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
vedete clinică de frumusețe jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
Mircea Rednic (Sportpictures) jpg
Radu Dragusin (EPA) jpg
FCSB Midtjylland (Sportpictures) jpg
Andrei Ratiu (EPA) jpg
FCSB (Sportpictures) jpg
Istvan Kovacs, Inter Arsenal (EPA) jpg
Ianis Hagi (X, Twitter) jpg
Laurentiu Reghecampf, Sportpictures jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net