Cornel Dinu împlineşte 70 de ani. 20 de faze antologice cu “Procurorul”

Ultima actualizare:

    Legenda dinamovistă a ajuns la o vârstă venerabilî şi merită cinstit cum se cuvine pentru cele aproape 500 de meciuri în tricoul alb-roşu şi alte 75 sub tricolorFoto: Click!
Legenda dinamovistă a ajuns la o vârstă venerabilî şi merită cinstit cum se cuvine pentru cele aproape 500 de meciuri în tricoul alb-roşu şi alte 75 sub tricolorFoto: Click!

Cornel Dinu nu mai este implicat în fotbal decât ca analist de ocazie pe le televiziunile de nişă, dar fostul fundaş central a rămas o voce.

Prea critică, pentru unii, prea spurcată, pentru alţii, dar niciodată una irelevantă. Toată lumea ştie să tacă atunci când vorbeşte “Procurorul” pentru că inevitabil va spune ceva memorabil. Şi nu doar despre fotbal, pentru că părerile lui au depăşit de mult graniţele acestui sport. Iată 20 dintre cele mai tari faze-declaraţii ale lui Cornel Dinu, pe care vi le readucem în atenţie la punerea trandafirului cu numărul 70 în buchetul vieţii unui “câine” adevărat!

“Filosofia este o transcedentală propedeutică pentru sufletul bântuit de moarte al românului”.

“Muncitor Nicoliţă, foarte muncitor, dar terenul de fotbal nu e şantier”.

“Este incontestabila fortuirea ca românul să fie un straşnic luptător sârb”.

“Se poartă nebunia asta, mă sperie numai când îi văd pe jucători cu mâinile alea tatuate. Cum era pe timpul nostru când se purtau pletele după Beatles. Dar mâinile astea tatuate mă înfioară. Mă gândesc ce se întâmplă noaptea dacă te culci puţin mai bine dispus şi te trezeşti din somn şi vezi mâna aia. Crezi că e de indian şi vrei să o tai”.

“Şi Chivulete face parte din categoria arbitrilor care văd, dar nu înţeleg. Iar la el e o problemă de familie. Ce iese din pisică, şoareci mănâncă”.


    Cornel Dinu a antrenat ultima dată în urmă cu exact 15 ani, bineînţeles, în GroapăFOTO: Sportpictures.eu
Cornel Dinu a antrenat ultima dată în urmă cu exact 15 ani, bineînţeles, în GroapăFOTO: Sportpictures.eu

“La golul marcat de Golofca, Romera se plimba ca primarul pe bulevard, primeşte mingea printre picioare, apoi vine şi Nedelcearu din spate, de la o îngheţată din parc”.

“La meciul Craiova - Chiajna, Rusandu e la 15 metri de fază, dar nu înţelege, n-are nicio legătură. E o categorie aparte, 70% din arbitrii noştri văd, dar nu înţeleg despre ce e vorba”.

“Italienii au o vorbă. Cei mici sunt periculoși pentru că au inima aproape de fund și se strică repede. Torje mi se pare că e supraponderal. La ăștia mici când pun câteva kilograme în plus se pot răsturna foarte ușor”.

“Suntem o naţie care nu ne respectăm tradiţia şi lucrul acesta ne costă foarte mult. Suntem supuşi legendei meşterului Manole, generaţia care vine distruge ce a făcut cea precedentă. Şi de aici tot răul”.

“În prima repriză din România - Belgia, jucătorii noştri trebuiau să-şi pună vată în urechi ca să nu răcească atunci când treceau belgienii pe lîngă ei”.

“Adrian Cristea se mişcă pe teren mai puţin decât Bianca pe scaunul de la emisiunea lui Capatos”.

“Cum să vină Florin Costea la Dinamo? Poate Borcea îl vrea ospătar la Miami”.

“La problemele pe care domnul Negoiță le are cu limba română parcă are un pic de coerență în răutate. Fericiți cei ce se pot minți singuri”.

simeon stalpnicul png

“Dolha nu trebuia să piardă acea minge, a acționat ca o domnișoară. De fapt, are și nume de domnișoară, Ema! E băiat cuminte, profesionist, dar are această slăbiciune care îl definește cu prenumele ăsta”.

“Moți fumează trei pachete de țigări pe zi. El respiră nicotină, nu oxigen!”.

“Aoleu! A ajuns mutu și în India? Înțeleg această decizie pentru că Asia este singurul continent pe care nu l-a speriat încă. Și uite așa a devenit Mutu Maharajah”.

“Ionuţ Chirilă nu are nici măcar valoarea virgulelor din textele lui taică-su”.

“Și lui Mihai Stoica i se potriveste de minune în aceste timpuri parafrazarea celebrelor versuri ale lui Arghezi: În lumea asta prost făcută, rahații vorbesc de fotbal în loc să pută. Iar fotbaliștii adevărați nu pot vorbi de acești rahați”.

“Dorel Stoica are viteza unui joagăr, i-a dat Mutu cu mingea-n cap la Constanţa şi l-am scos erou, iar acum a fost introdus în teren cu gândul că el poate construi ceva! El are doua viteze, încet şi foarte încet, poate fi doar pândar la vie, nimic mai mult”.

“I-am arătat prosopul lui George Copos pentru că era plin de flegmă. Mai aveam nevoie de unul pentru că băieţii de la tribuna 0 nu se opreau. Au salivă de varan”

Lui Cornel Dinu i-a murit soţia în 2011

Cornel Dinu a suferit numeroase deziluzii în cariera de fotbalist, dar şi în cea de antrenor. Nimic nu l-a dărâmat însă ca pierderea soţiei, tragedie petrecută în urmă cu şapte ani. Silvia Dinu suferea de diabet, arterită, ciroză şi avea şi probleme cardiace din 2009, iar în 2011 nu a mai putut să le facă faţă. Cornel şi Silvia Dinu nu au avut copii, dar în urmă cu 30 de ani l-au înfiat de la un orfelinat pe Corneluş, bărbat în toată firea în acest moment, căsătorit cu Alexandra cu câteva luni înainte să-I moară mama.

Cornel Dinu, unul dintre corifeii fotbalului românesc

Cornel Dinu s-a născut la data de 2 august 1948 la Târgovişte şi a făcut junioratul la FC Municipal, din localitate. Dinamo l-a adus la Bucureşti în 1966 şi a jucat toată cariera doar pentru clubul din Ştefan cel Mare, alături de care a cucerit şase titluri de campion naţional şi două Cupe ale României. Ca antrenor a bifat ceva mai multe echipe, dar cel mai des a stat tot pe banca alb-roşilor, în patru rânduri: 1984-1985, 1996-1997, 1998-2001 şi 2002-2003. Cu “câinii” a ieşit campion de două ori şi ca antrenor, în 2000 şi în 2002. Maximul în cariera de tehnician a lui “Mister” a fost ocuparea postului de selecţioner al naţionalei României în 1992-1993. Dinu este absolvent al Facultăţii de Drept şi de acolo s-a ales cu porecla de “Procurorul”, deşi nu a profesat niciodată.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Kate Middleton și Prințul William la țară GettyImages 1210393477 jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
Radu Dragusin si Erling Haaland (EPA) jpg
Max Verstappen (EPA) jpg
CFR Cluj Rapid (Sportpictures) jpg
Romania nationala (Sportpictures) jpg
pep guardiola facebook jpeg
gica hagi facebook jpeg
Andrei Ratiu (Sportpictures) jpg
Bernadette Szocs (Facebook) jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net