Cristi Chivu le-a pus piedică «diavolilor»

Ultima actualizare:

    Chivu s-ar putea  să fi disputat  penultimul derby  milanez din carieră (fotografii: afp / guliver/getty images)
Chivu s-ar putea să fi disputat penultimul derby milanez din carieră (fotografii: afp / guliver/getty images)

Deşi nu mai are multe zile la Inter, Chivu şi-a ajutat coechipierii să obţină cea mai importantă victorie de până acum din acest sezon.

Ultima întâlnire cu "diavolii" de la AC Milan fusese de coşmar pentru Cristi Chivu. Astfel, în aprilie 2011, fostul internaţional român părăsea terenul eliminat şi huiduit de proprii fani într-un meci pierdut fără drept de apel de Inter cu scorul de 3-0.

E posibil ca de-atunci să fi început declinul lui Chivu: şi-a pierdut locul de titular, iar oficialii nerazzurrilor n-au mai avut motive destul de puternice în vară pentru a demara negocierile de prelungire a contractului.

În aceste condiţii, pe fostul căpitan al naţionalei României l-a prins iarna fără să ştie ce va face peste câteva luni, la finalul actualului sezon, când îi expiră înţelegerea cu Inter.

Mai mult, relaţia dintre Chivu şi gruparea milaneză s-a răcit considerabil la cumpăna dintre ani pe fondul tratativelor în van purtate de fraţii Becali, impresarii fotbalistului.

Recuperat şi după o uşoară accidentare, Chivu a revenit în atenţia antrenorului Claudio Ranieri cum nu se poate mai bine pentru a alunga fantomele trecutului, adică împotriva celor de la AC Milan. Folosit 23 de minute în „Derby della Madonnina" disputat duminică seară, Chivu a demonstrat că mai are multe de spus la nivel înalt.

„În finalul meciului, Ranieri a apelat la român pentru a da echilibru echipei. Din acel moment, Boateng nu s-a mai văzut", a notat presa italiană, remarcând faptul că fundaşul lui Inter a jucat fără greşeală deşi nu mai evoluase într-o partidă oficială de la începutul lui decembrie.

În urma rezultatului de duminică, Milan a căzut pe poziţia a doua a clasamentului, lider devenind Juventus Torino.

Mutu, jucătorul etapei

"Dubla" lui Mutu din meciul Cesena - Novara (3-1) i-a atras atacantului român numeroase cuvinte de laudă din partea jurnaliştilor italieni.

Astfel, majoritatea ziarelor din Cizmă l-au ales jucătorul etapei, în faţa altor performeri ai rundei, precum Klose (Lazio), Giovinco (Parma), Vucinici (Juventus) sau Kjaer (AS Roma).

"Reuşeşte o dublă, ajunge la 101 goluri în Serie A, provoacă două penaltyuri, se implică şi în faza autogolului lui Rinaudo. Mutu a fost într-o zi de graţie", a rezumat agenţia Datasport, care i-a acordat "Briliantului" nota opt, echivalentă cu o "partidă extraordinară".

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Prințesa Caroline și Pierre Casiraghi cu soția Beatrice Borromeo, doliu în familia Casiraghi de la Monaco   Profimedia jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
Olimpiu Morutan (Sportpictures) jpg
Michael Schumacher (Getty Images) jpg
Ianis Hagi (Getty Images) jpg
Lewis Hamilton (EPA) jpg
Razvan Sava (EPA) jpg
Universitatea Cluj CFR Cluj (Sportpictures) jpg
simona halep facebook jpg
nadia comaneci gettyimages jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net