Dan Petrescu a nimerit în China săracă
Mulţi l-au invidiat pe Dan Petrescu pentru contractul bombă prins la lanterna roşie din Superliga chineză, doar că în afară de salariul lui de un milion de euro pe an nu prea au motive. Echipa e greu de salvat de la retrogradare în condiţiile noilor reguli impuse de politic, care încheie practic nebunia din ultima vreme.
Chinezii o luaseră razna şi au spart piaţa transferurilor cu sume fără număr aruncate pe superjucătorii unor echipe mari din Europa. Miliardul de euro cheltuit în precedenţii doi ani pe oameni ca Oscar, Hulk, Alex Teixeira, Paulinho, Bakambu şi alţii sunt însă din această lună de domeniul trecutului. Guvernul de la Beijing n-a fost foarte încântat de efectele cheltuirii acestor bani şi a închis oficial robinetul. Astfel, din maximum patru străini câţi erau permişi până acum la o echipă au rămas doar trei, iar niciunul dintre ei nu trebuie să coste mai mult de cinci milioane de euro.
O veste şoc care dă peste cap multe strategii, inclusiv pe cea a lui Dan Petrescu la noua lui echipă. Românul a nimerit la Guizhou Zincheng tocmai în această conjunctură şi e disperat pentru că are cam cei mai slabi patru străini din campionat şi nu îi poate înlocui cu alţii de calibrul adversarelor. Asta pentru că cei deja sub contract rămân pe loc, iar el poate aduce oameni noi doar în condiţiile explicate mai sus.
Astfel, „Bursucul” e nevoit să se orienteze către jucători low-cost şi pentru a le face loc lui Ciprian Deac şi Kevin Boli trebuie să concedieze alţi trei jucători. El speră să rezilieze rapid contractele olandezului Tjaronn Chery, gambianului Bubacarr Trawally şi croatului Nikica Jelavic, care nu au făcut nicio brânză în China. Lângă cei doi CFR-işti va fi păstrat probabil doar spaniolul Mario Suarez, venit de la Valencia, singurul cu valoare apropiată de a restului străinilor din China.
Se bate cu Gaitan, Ighalo şi Obi Mikel
Cel mai bine vă puteţi face o idee despre cât de complicată e misiunea lui Dan Petrescu în China dacă vă uitaţi la ce străini au în lot echipele cu care se va bate Guizhou la retrogradare. Astfel, Dalian Yifang, penultimul loc, mizează pe foştii jucători ai lui Atletico Madrid, Nico Gaitan şi Ferreira Carrasco, dar şi pe internaţionalul portughez, Jose Fonte. Henan Jianye îl are pe Orlando Sa, 3 ani la Standard Liege, Changchun Yatai se bazează pe Odion Ighalo, ultima dată la Watford, Chongqing Dangdai îi are pe fraţii Fernandinho, iar Tianjin Teda pe John Obi Mikel, 11 ani la Chelsea.