Ei sunt stăpânii Asiei

Ultima actualizare:

În Emiratele Arabe Unite a devenit deja o obişnuinţă ca echipele antrenate de Olăroiu să fie în prim-plan. Astfel, după două titluri consecutive cu Al-Ain, Oli s-a mutat la Al-Ahli, dar fostul tehnician al Stelei e tot pe primul loc.

După şase etape, formaţia lui Olăroiu are punctaj maxim, la şase lungimi de următoarea clasată. Tot pe primul loc îl regăsim şi pe Răzvan Lucescu în prima ligă din Qatar.

La al doilea sezon pe banca lui El Jaish, fostul selecţioner e pe cai mari în ţara care va organiza Mondialul din 2022. „Violeţii" antrenaţi de Lucescu Jr. n-au pierdut nici un meci în primele şapte runde. El Jaish şi-a depus serios candidatura la obţinerea titlului de campioană, primul din istorie.

Minuni face şi fostul dinamovist Ion Marin la conducerea campioanei din Kuweit, Al-Kuweit. Cu obiectivul de a-şi apăra titlul cucerit anul trecut, formaţia lui „Săpăligă" a pornit ca din puşcă, adunând şapte victorii din tot atâtea meciuri.

La finalul săptămânii trecute, Ion Marin şi-a trecut în palmares pentru a doua oară consecutiv AFC Cup (competiţie echivalentă în Asia cu Europa League).



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
Cehia Africa de Sud, Campionatul Mondial 2026 (EPA) jpg
Canadianul Ismaël Koné, accidentat de jucatorul lui Qatar, Assim Madibo, Campionatul Mondial 2026 (EPA) jpg
Neymar, Brazilia Scotia, Campionatul Mondial 2026 (EPA) jpg
DSC 1043 jpg jpeg
Didier Deschamps si Kylian Mbappe (EPA) jpg
Thomas Partey (EPA) jpg
Cristiano Ronaldo, Portugalia, Campionatul Mondial 2026 (EPA) jpg
Erling Haaland (EPA) jpg
image
image