Fotbalist din Liga I, înjunghiat pe stradă!

Ultima actualizare:

Samoel Cojoc e recunoscut pentru tatuajele sale, dar şi pentru faptul că alături de fostul jucător al Oţelului, Liviu Antal, petrecea până în zori. De data aceasta, directorul general al clubului moldav, Narcis Răducan, a explicat că jucătorul nu a provocat, ci s-a aflat în legitimă apărare.

"Are o rană în zona abdomenului, iar medicii spun că în câteva zile va fi externat. Am fost la el, am stat de vorbă şi mi-a povestit incidentul. El a sărit în apărarea fraţilor săi, era în legitimă apărare şi nu va primi amendă nici din partea poliţiei şi nici a clubului", a spus oficialul moldovenilor. Dacă fotbalistul a refuzat să ofere declaraţii şi le-a interzis şi medicilor să stea de vorbă cu presa, amănuntele au venit din partea anchetatorilor.

"Într-un cartier mărginaş din Galaţi a avut loc o altercaţie între două grupuri de persoane pe fondul consumului de alcool, iar trei persoane au fost internate la Spitalul Judeţean. Vom demara o anchetă de cercetare penală pentru a afla vinovaţii", a anunţat Cristina Tatulici, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Municipiului Galaţi.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
sabrina voinea cosr8 jpg
Gica Hagi alaturi de staff jpg
Nadia paralele montreal 1976 jpg
Florin Pirvu dedica victoria sotiei decedate jpg
Gigi Becali e pe lista neagră a stiliștilor foto: Facebook
sorana cirstea bucurie jpg
PSG castigatoare Liga Campionilor jpg
Nadia Comaneci presedinte Nicusor Dan jpg
image
image