FRF se apără: «Excluderea Universităţii Craiova a fost regulamentară»

Ultima actualizare:

"Federaţia Română de Fotbal a luat la cunoştinţă de hotărârea procurorilor din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie de trimitere în judecată a preşedintelui FRF, Mircea Sandu, şi a vicepreşedintelui FRF, Dumitru Dragomir , preşedintele Ligii Profesioniste de Fotbal, pentru presupuse infracţiuni legate de decizia Comitetului Executiv de excludere a SC Fotbal Club U Craiova SA. FRF respinge acuzaţiile formulate de procurorii DNA şi îşi exprimă încrederea că justiţia va confirma faptul că decizia de excludere a fost luată în conformitate cu regulamentele în vigoare, regulamente pe care toate cluburile afiliate au agreat să le respecte" , se arată în comunicatul FRF.

Forul condus de Mircea Sandu consideră că argumentele rechizitoriului întocmit de procurorii DNA se bazează pe o interpretare eronată a faptelor, iar decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, luată la finalul lunii mai, arată că gruparea condusă de Adrian Mititelu a încălcat flagrant normele agreate de membrii federaţiei.

"În conflictul pe care SC Fotbal Club U Craiova SA l-a avut cu fostul antrenor (n.r. - Victor Piţurcă), Camera Naţională de Soluţionare a Litigiilor a dat câştig de cauză celui din urmă. Craiova a formulat recurs, dar s-a adresat şi instanţelor civile - ceea ce a reprezentat o încălcare gravă a statutului FRF. În conformitate cu prevederile statutare, SC Fotbal Club U Craiova SA ar fi trebuit să meargă mai departe pe jurisdicţia sportivă până la ultima instanţă, adică Tribunalul Arbitral Sportiv de la Lausanne, înainte de a se îndrepta către instanţele civile. FIFA şi UEFA cer în mod expres o jurisprudenţă unitară pe linie sportivă, de aceea interzic membrilor să se adreseze instanţelor civile înainte să epuizeze toate căile pe parte sportivă. De altfel, în decizia luată la sfârşitul lunii mai, în Dosarul 4186/2/2012, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a decis în mod irevocabil că prevederile regulamentare privind obligativitatea cluburilor de a se adresa Tribunalului de Arbitraj Sportiv sunt perfect legale. În contextul acestei hotărâri judecătoreşti, recursul clubului condus de domnul Adrian Mititelu la altă instanţă decât Tribunalul de la Lausanne apare ca o încălcare flagrantă a normelor în comun agreate de membrii Federaţiei. Sancţiunea pentru această încălcare este şi ea expres stipulată în cadrul art. 18 alin. (1) lit. b) din Statut - excluderea", a explicat FRF.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Prințesa Caroline și Pierre Casiraghi cu soția Beatrice Borromeo, doliu în familia Casiraghi de la Monaco   Profimedia jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
Mbappe facebook webp
Stadion vulcan in Arabia Saudita (X) jpg
CM 2030 jpg
Olimpiu Morutan (Sportpictures) jpg
Michael Schumacher (Getty Images) jpg
Ianis Hagi (Getty Images) jpg
Lewis Hamilton (EPA) jpg
Razvan Sava (EPA) jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net