«FUCK Euro 2012!»
Prin ineditele metode de protest, ucrainencele încearcă să limiteze proporţiile turismului sexual aşteptat pe perioada desfăşurării Euro 2012 (8 iunie – 1 iulie).
Cu 15 zile înainte de startul turneului final din Ucraina şi Polonia, activistele grupării Femen au dat o nouă „palmă" organizatorilor. Recunoscute pentru apariţiile topless anti-Euro 2012, ucrainencelor li s-a pus pata de ceva vreme pe trofeul acordat câştigătoarei.
După ce, în urmă cu câteva zile, o femeie cu bustul dezgolit a reuşit să pună mâna pe cupă într-o piaţă din Kiev, ieri fetele de la Femen au recidivat la Dnepropetrovsk.
De această dată, trofeul „Henry Dalauney" a fost atacat de două activiste dezgolite de la brâu în sus: una a înhăţat cupa de opt kilograme, iar cealaltă şi-a afişat zâmbitoare sânii, având scris pe burtă mesajul „FUCK EURO 2012". Bineînţeles, cele două au ajuns pe mâna poliţiei, însă temerile privind carenţele de organizare persistă în continuare, în special în Ucraina.
De ce protestează Femen?
Femeile din gruparea Femen şi-au început protestele imediat după ce UEFA a acordat Ucrainei organizarea Europeanului. Motivul? În ţara vecină prostituţia e la ea acasă, pe durata competiţiei fiind aşteptată o adevărată explozie a turismului sexual practicat de numeroşii suporteri ai echipelor participante.