Gică Hagi a împărțit lumea fotbalului românesc în două

Ultima actualizare:

    Louis Munteanu, de la FC Viitorul, a fost cel mai tânăr jucător de pe teren în meciul de la Târgoviște, cu ChindiaFOTO: Sportpictures.eu
Louis Munteanu, de la FC Viitorul, a fost cel mai tânăr jucător de pe teren în meciul de la Târgoviște, cu ChindiaFOTO: Sportpictures.eu

Gică Hagi a surprins pe toată lumea în meciul cu Chindia, de miercuri: a schimbat toată echipa de start față de partida cu Poli Iași, din weekend, iar rezultatul a fost cel preconizat: a pierdut cu 2-1, stârnind furia formațiilor care se bat la retrogradare cu târgoviștenii. Pe de altă parte, el a făcut un mare pas înainte în încercarea de a promova cât mai mulți tineri pe prima scenă.

Profitând de faptul că nu mai are nici un obiectiv în acest sezon, retrogradarea fiind imposibilă, iar locul 7, maximum posibil, la îndemână, Hagi a decis să-și crească viitorul echipei, aruncând cât mai mult în luptă jucători fără experiență. Așa a procedat și miercuri seara, când, împotriva Chindiei, a trimis pe teren o echipă în care se mai regăsea un singur titular din victoria din week-end cu Poli Iași (scor 2-1), Radu Boboc. Numai că acesta a jucat pe partea stângă a apărării, și nu pe dreapta, cum era obișnuit. Acest lucru, precum și faptul că media de vârstă a jucătorilor titulari era de doar 22,8 ani (față de 24,9 la meciul cu Iașiul) ei având o medie a meciurilor disputate în prima ligă de doar 44,4 partide (față de 97,3 la partida cu Iașiul), au dat apă la moară contestatarilor, pentru care victoria Chindiei cu scorul de 2-1 reprezintă o piatră de moară agățată de șansele de menținere în prima ligă. Ei îl acuză pe Hagi că s-a lăsat învins (deși în minutul 85 scorul devenise 1-1) și o fac fie direct, cum e cazul fanilor dinamoviști, care acum sunt și acționari ai echipei, fie indirect, cum este cazul președintelui de la Poli Iași. Principalele acuzații sunt că ”Regele” introduce echipa tip doar împotriva formațiilor care nu îi sunt la suflet și testează tinerii doar împotriva celor pe care le-ar vrea în continuare în prima ligă.

Moldovenii și-au exprimat supărarea după meci prin președintele Ciprian Paraschiv, care a postat pe o rețea socială un citat din ”Epigonii”, de Mihai Eminescu: ”«Măşti râzânde, puse bine pe-un caracter inimic». C-așa-i în fotbal”.

Mult mai virulenți au fost noii investitori de la Dinamo, suporterii din Peluza Cătălin Hîldan. Ei l-au acuzat pe Hagi de blat într-un comunicat: ” În playout e și mai simplu să te dai la o parte, sau să bagi echipa a 3-a, ca să mimezi fotbalul. Obrazul a devenit tot mai gros și blatul tot mai puțin însiropat, dar lumea îl înghite ușor. Omul nici măcar nu se mai obosește să joace scena aia cu nervii după meci. Să-i vedeți cum vor juca în meciul cu noi... Pe viață și pe moarte. Și nu cu rezervele rezervelor”, au scris fanii supărați că, după acest rezultat, Dinamo a căzut pe locul de baraj pentru menținerea în prima ligă.

Dacă acestea sunt argumentele celor care cred că Hagi a decis special să joace cu echipa a doua pentru a-l ajuta pe fostul coleg de națională Viorel Moldovan, există și cealaltă tabără, care vede lucrurile bune făcute de ”Rege”. În primul rând, că are un lot atât de mare din care poate face două echipe, lucru cu care doar CFR Cluj se poate mândri. Apoi, faptul că este, probabil, singurul antrenor din fotbalul românesc care promovează tineri. Iar în meciul cu Chindia, Hagi a avut în teren nu mai puțin de 8 jucători de 23 de ani sau mai mici, mezinul fiind atacantul Munteanu, de doar 18 ani. Iar dacă nici măcar atunci când nu mai ai nici un obiectiv nu îi poți arunca în luptă pe cei mai neexperimentați, atunci când să o faci?

Viitorul în meciul cu Chindia

Nume    Vârstă   Meciuri Liga 1

Tordai   23   15

Dussaut 25   15

Dulca    21   8

Al. Iacob      23   23

R. Boboc      21   49

C. Matei      28   149

Edjouma      23   2

Casap    21   34

Chițu     29   144

L. Munteanu      18   11

Bîrnoi    22   39

Medie de vârstă: 22,8 ani

Medie de meciuri L1: 44,4

Notă: Numărul meciurilor e cel de dinaintea partidei de la Târgoviște și corespunde datelor de pe transfermarkt.com

Viitorul în meciul cu Iași

Nume    Vârstă   Meciuri Liga 1

Căbuz    24   65

R. Boboc      21   48

Mladen 28   107

V. Ghiță 22   45

Cr. Ganea    28   130

Ciobanu       22   66

Artean  26   133

Achim   31   248

G. Iancu 26   133

Rivaldinho   25   59

G. Ganea     21   26

Medie de vârstă: 24,9 ani

Medie de meciuri L1: 96,3

Notă: Numărul meciurilor e cel de dinaintea meciului cu Iașiul și corespunde datelor de pe transfermarkt.com

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Prințesa Caroline și Pierre Casiraghi cu soția Beatrice Borromeo, doliu în familia Casiraghi de la Monaco   Profimedia jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
Olimpiu Morutan (Sportpictures) jpg
Michael Schumacher (Getty Images) jpg
Ianis Hagi (Getty Images) jpg
Lewis Hamilton (EPA) jpg
Razvan Sava (EPA) jpg
Universitatea Cluj CFR Cluj (Sportpictures) jpg
simona halep facebook jpg
nadia comaneci gettyimages jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net