Gică Hagi revine pe bancă, Viitorul Constanța a devenit amintire
Campioană a României în 2017, Viitorul Constanța a devenit amintire începând de ieri. Clubul patronat de Gică Hagi a fuzionat cu echipa de tradiție a județului de la malul mării, Farul, iar noua structură va evolua pe prima scenă sub acest din urmă nume. ”Regele” va fi antrenor principal.
Întreg planul a fost dezvăluit ieri, într-o conferință de presă. Gică Popescu, care va fi președintele noii structuri, a declarat: ”Când două branduri se unesc, echipa devine mai puternică. Cel mai important lucru de făcut e să aducem toată suflarea dobrogeană la un loc. Nu există performanţe şi istorie fără legende. Acest proiect va avea o energie extraordinară. În Liga I va fi Farul. Toate se vor numi Farul. Academia Gheorghe Hagi se va ocupă de copiii între 8 şi 13 ani. E o presiune mare pe noi toţi cu revenirea lui Hagi pe bancă. Pe toi cei din managementul fostului Farul îi vrem alături de noi, suntem într-o evaluare acum”, a declarat ”Baciul”.
Gică Hagi, care va reveni în iarbă după un an de pauză, a recunoscut că sarcina lui va fi mult mai dificilă ca la Viitorul: ”Am crescut la Farul, Farul m-a format. Până acum era mai simplu, acum reprezentăm un judeţ. Suntem obligaţi să facem un singur fotbal, cel mai bun. Trebuie să facem o echipă mare, care întâi să atace şi pe urmă să se apere. Greul începe de mâine. Trebuie să ne facem o bună organizare în club. Trebuie să producem un buget foarte bun. Farul are cea mai buna bază sportivă, cea mai bună academie, Farul are o istorie de o sută de ani. Palmaresul Farului si al Viitorului rămân împreună”, a declarat ”Regele”.