Hagi are şi el petrecăreţii lui. Bonilla a fost dat afară pentru că rupea cluburile de pe litoral

Ultima actualizare:

    Viitorul e cea mai în formă echipă din Liga 1, iar „Regelui” îi dă acum mâna să-i atace din nou dur pe cei care conduc destinele echipei naţionalefoto: click!
Viitorul e cea mai în formă echipă din Liga 1, iar „Regelui” îi dă acum mâna să-i atace din nou dur pe cei care conduc destinele echipei naţionalefoto: click!

Gheorghe Hagi a şocat în 2014 când l-a transferat la Viitorul pe atacantul din El Salvador, Nelson Bonilla. Acesta nu corespundea nici din punct de vedere al vârstei, 24 de ani, şi nici al planului de românizare al „Regelui”, dar la început a fost o surpriză plăcută.

Ieri, Hagi l-a exclus însă pe acesta din lot din cauza vieţii extrasportive, Bonilla fiind, se pare, un mare petrecăreţ. „Sunt aspecte în afara celor sportive care au dus la rezilierea contractului, iar noi trebuie să respectăm decizia”, a declarat Julian Caro, agentul fotbalistului. Problema exactă a fost însă aceea că salvadorianul s-a crezut în vacanţă de când Hagi a mutat echipa la Ovidiu, unde n-a mai fost acelaşi de anul trecut. Bonilla a stat doar pe plajă, aducându-şi aminte de ţara sa natală, iar seara rupea cluburile de fiţe din Mamaia. Cum Hagi are multe cunoştinţe în oraş, unde deţine şi un resort de lux, a aflat imediat de escapadele salvadorianului şi l-a ars.



Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
www.gandul.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.viva.ro
image
www.unica.ro
image
playtech.ro
image
www.stiripesurse.ro
image
www.stiripesurse.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
Novak Djokovic, foto Instagram jpg
miklos dudas instagram jpg
Marius Sumudica (Sportpictures) jpg
Sorana Cirstea (EPA) jpg
Louis Munteanu (Sportpictures) jpg
gica popescu gica hagi sportpictures jpeg
Dan Petrescu (Sportpictures) jpg
Cristi Chivu (EPA) jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net