Kassi Rotariu, “îngerul” care a suferit 34 de operaţii

Ultima actualizare:
Recuperarea va  dura două luni
Recuperarea va dura două luni

Familia Rotariu, care a adoptat-o pe Kassandra, a cheltuit sute de mii de euro ca să-i redea copilei fericirea. Fetiţa a avut puterea să treacă şi peste ultimele probleme şi acum se pregăteşte pentru a 35-a operaţie.

Batjocorită de fosta bunică, care a ars-o pe faţă cu acid şi a bătut-o zilnic, Kassandra a ajuns să sufere o dată a câteva luni câte o operaţie complicată, fiecare operaţie medicală costând mai multe mii de euro.

La opt ani, micuţa a suferit 34 de intervenţii chirurgicale şi se pregăteşte de următoarea. Pentru Kassi, chinurile operaţiilor vor dura până la 18 ani, perioadă în care oasele ei se dezvoltă iar protezele pe care le are deja trebuie înlocuite.

Boala de care suferă fiica fostului fotbalist Iosif Rotariu « este destul de rară şi necesită o perioadă lungă de recuperare. Operaţiile pentru implantarea protezelor sunt necesare până la vârsta majoratului, când puştoaica se va opri din creştere.

Familia Rotariu  împreună cu cei doi copii înfiaţi
Familia Rotariu împreună cu cei doi copii înfiaţi

„Are o boală cumplită, osteomielită, care este o afecţiune gravă a sistemului osos. Boala ajunge în oase şi distruge articulaţiile, astfel că întreg corpul Kassandrei e format din proteze", ne-a mai spus Dana Rotariu, mama Kassandrei.

Urmează cursurile unei şcoli normale

Visul Kassandrei de a merge la o şcoală normală a devenit realitate în toamna anului trecut. Micuţa a fost acceptată în clasa întâi la o şcoală cu profil sportiv din Timişoara.

În ciuda problemelor de sănătate pe care le are, puştoica se descurcă foarte bine la cursuri, fiind printre cei mai buni elevi din clasa ei. Kassi depune un efort considerabil pentru a scrie, având o caligrafie impecabilă.


    Recuperarea va  dura două luni
Recuperarea va dura două luni

Învăţătoarea o laudă de fiecare dată şi o dă exemplu colegilor. Chiar şi la ora de sport este prima prezentă şi se chinuie să facă toate exerciţiile corecte. Este o lupătoare şi are o ambiţie extraordinară", ne-a mai povestit mama adoptivă a Kassandrei, Dana Rotariu.

Ce e campania «Pentru tine doar o monedă, pentru ei un viitor»

Campania umanitară de strângere de fonduri pentru Fundaţia Mihai Neşu, „Pentru tine doar o monedă, pentru ei un viitor" are ca scop colectarea monezilor pe care spectatorii le aruncă la intrarea în stadion pentru un meci de fotbal. În loc să le arunce, cei care asistă la meciurile de acasă ale Stelei din Liga Campioanilor le pot dona într-un loc special amenajat. Cei care vor, pot face donaţii şi la numărul de SMS 8837, costul fiind de 2 euro. Fondurile vor ajunge în conturile Fundaţiei Mihai Neşu, pentru ajutorarea copiilor cu dizabilităţi. Detalii despre campanie puteţi vedea pe www.moneda-viitor.ro .

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Richard Gere și Julia Roberts în Pretty Woman, Profimedia (1) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
Andrei Ratiu (Sportpictures) jpg
Cristiano Ronaldo (EPA) jpg
Costică Prisecaru, în lesă cu Emilia Bejan. Captură YouTube
Craiova Sepsi (Sportpictures) jpg
romania mondiale jpg
Youssoufa Moukoko (EPA) jpg
Loida Zabala (Facebook) jpg
Razvan Marin (Sportpictures) jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net