Liga e pentru campioni, nu pentru amatori. CFR a făcut la Malmo o serie de gafe impardonabile

Ultima actualizare:

    Românii s-au comportat jalnic în a doua repriză a meciului din Suedia şi nu au putut merge în turul 3 preliminari al Ligii Campionilorfoto: EPA
Românii s-au comportat jalnic în a doua repriză a meciului din Suedia şi nu au putut merge în turul 3 preliminari al Ligii Campionilorfoto: EPA

Ardelenii au mers în Suedia cu gândul la calificare şi în jumătate din meci au făcut ce trebuia pentru a o obţine. După pauză s-au comis însă o serie de erori care le-au năruit şansele. Eliminarea lui Culio şi epuizarea prea devreme a celor trei schimbări au fost momente de amatorism balcanic şi e clar că nu avem ce căuta la acest nivel.

Conducerea CFR-ului a vrut să revoluţioneze echipa după înfrângerea cu Malmo, de la Cluj, şi l-a înlocuit pe Edi Iordănescu cu Toni Conceicao. Dacă acesta a fost cu adevărat obiectivul, atunci toată lumea aştepta cu sufletul la gură miraculoasele schimbări. Culmea, ele n-au venit, ba dimpotrivă. Lusitanul a început returul din Suedia cu exact acelaşi prim 11 cu care abordase Iordănescu junior turul, şi e clar că nimic nu mai are logică în fotbalul românesc. Dacă jucătorii au fost aceiaşi preconizam ca măcar atitudinea lor să fie alta. Şi în primele 45 de minute s-a văzut ceva. Suedezii au stat şi au aşteptat trecerea timpului la adăpostul acelui 1-0 din Gruia şi Djokovic a semănat panică marcând un gol superb şi aducând calificarea pe 0.

CFR a încheiat cu doi oameni în minus

După pauză ne-am înecat însă la mal. Niciunul dintre cei trei mijlocaşi centrali ai CFR-ului n-au fost pe fază pentru a bloca ghiuleaua lui Traustason care s-a oprit în vinclul porţii lui Arlauskis. Nu era o mare dramă pentru că un gol al ardelenilor era aducător de calificare şi cu încă 40 de minute în faţă era timp destul. Bine, asta era valabil dacă aveam şi puţină minte. Cu galben deja văzut în miutul 62, experimentatul Culio a făcut o alunecare foarte periculoasă într-o zonă neutră a terenului şi a fost eliminat în minutul 77 tăind aripile echipei sale. După câteva minute şi cu posesia cedată de suedezi, CFR putea totuşi să ajungă în careul advers chiar şi în 10 oameni, doar că o tâmpenie nu vine niciodată singură.


    Clujenii au fost aproape să întoarcă scorul la Malmo, dar teama de calificare i-a făcut să greşească impardonabil şi Liga Campionilor s-a încheiat pentru români înainte să înceapăFOTO: EPA
Clujenii au fost aproape să întoarcă scorul la Malmo, dar teama de calificare i-a făcut să greşească impardonabil şi Liga Campionilor s-a încheiat pentru români înainte să înceapăFOTO: EPA

La câteva minute distanţă, Giuseppe De Luca s-a accidentat singur şi a trebuit să iasă de pe teren. Ca în bancurile cu Bulă, Conceicao epuizase din minutul 64 toate cele trei schimbări şi nu a mai avut voie să trimită pe altcineva în teren, în locul atacantului italian. Astfel, CFR a jucat ultimele 15 minute cu Malmo în doar nouă oameni, situaţie în care a fost imposibil de marcat golul izbăvirii. Româneşte, dar pe mâna unor străini, încheiem lupta pentru grupele Ligii Campionilor şi ne îndreptăm spre cea din Liga Europa, care pare mai accesibilă.

Culio şi Conceicao, principalii vinovaţi

Modul în care campioana României a părăsit preliminariile Ligii Campionilor i-a enervat la culme şi pe conducători, iar aceştia au găsit repede ţapi ispăşitori. Pe unul au dat vina direct, iar pe altul doar l-au înţepat. „Culio a fost eliminat pe un fond de nervozitate. Eevoluează cu mult devotament şi, câteodată, cu prea multă determinare. La experienţa lui şi având deja un galben, nu trebuia să rişte la o fază undeva în aut, la mijlocul terenului. Toţi antrenorii preferă să joace la siguranţă. Oricum, nu comentez deciziile antrenorului, îi aparţin”, a spus preşedintele Iuliu Mureşan.


    Argentinianul a comis-o grav la Malmofoto: EPA
Argentinianul a comis-o grav la Malmofoto: EPA

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Prințesa Caroline și Pierre Casiraghi cu soția Beatrice Borromeo, doliu în familia Casiraghi de la Monaco   Profimedia jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
Olimpiu Morutan (Sportpictures) jpg
Michael Schumacher (Getty Images) jpg
Ianis Hagi (Getty Images) jpg
Lewis Hamilton (EPA) jpg
Razvan Sava (EPA) jpg
Universitatea Cluj CFR Cluj (Sportpictures) jpg
simona halep facebook jpg
nadia comaneci gettyimages jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net