Meci „încins” în Oltenia: Sepsi, învinsă la CSU Craiova. Duel decis în primul minut

CS Universitatea Craiova n-a lăsat-o să plece pe Sepsi OSK Sfântu Gheorghe neînvinsă, oltenii câștigând duelul de fotbal disputat, sâmbătă, pe teren propriu și încheiat cu 2-1. 

Covăsnenii n-au avut nicio șansă cu (FOTO: Sportpictures)
Covăsnenii n-au avut nicio șansă cu (FOTO: Sportpictures)

Ritmul meciului din etapa a IX-a din Superliga României a fost unul clar, încă de la început, gazdele înscriind în primul minut prin Jovan Marković, ca mai apoi francezul Lyes Houri să majoreze pentru 2-0. Singura „zvâcnire” a oaspeților i-a aparținut lui Marius Ștefănescu, acesta reducând din scor, înainte de pauză ('42), „închizând” totodată tabela.
Covăsnenii au consemnat, astfel, prima înfrângere din sezonul actual, antrenorul Liviu Ciobotariu fiind de părere că totul s-a năruit, la începutul meciului. „Am început foarte rău jocul, nu pentru că am primit repede golul, ci ca exprimare în teren. Jocul l-am pierdut pe începutul de meci, pentru că nu am mai fost echipa de până acum, nu am mai avut agresivitate, am pierdut foarte multe dueluri. Mergem înainte, campionatul este lung! Când pierzi, ai un sentiment de supărare, de frustrare, te gândeşti că puteai mai mult... Pe mine m-a deranjat faptul că am început foarte slab jocul. Mi-aş fi dorit să ducem această invincibilitate cât mai mult, dar campionatul este lung. Important este să învăţăm din aceste greşeli”, a declarat Liviu Ciobotariu, care a pierdut primul meci după mai bine de 200 de zile, cumulând perioada petrecută la FC Voluntari cu cea de când este la „cârma” echipei din Covasna.
„Un meci cum nu se putea mai prost, am luat gol în minutul unu și apoi am mai primit unul rapid. Am dat gol, dar nu ne-am trezit. Sincer, am înscris degeaba, cum s-ar spune. Preferam să nu înscriu și să câștigăm. Trebuie să învățăm din acest meci, să luăm ce e mai bun din el și să trecem pe mai departe”, a comentat unicul marcator al oaspeților, Marius Ștefănescu.  

Laurențiu Reghecampf și-ar fi dorit patru goluri pentru CSU Craiova

De altfel, gazdele au rămas în inferioritate numerică, în partea secundă a jocului, croatul Juraj Badelj văzând direct cartonașul roșu ('55). Așa se face că, în ciuda victoriei, tehnicianul oltenilor, Laurențiu Reghecampf, a avut nemulțumirile sale: „Sunt puţin dezamăgit că nu am reuşit să marcăm al treilea gol, al patrulea gol şi «să închidem» jocul, după care, din posesia noastră, primim gol şi intrăm în degringoladă. În plus, nu a fost cartonaş roşu. Oamenii ăştia de la VAR se joacă cu destinele unui club, unor oameni. Am suferit foarte mult, după acel cartonaş roşu, dar mă bucur de atitudinea jucătorilor. S-au mobilizat, au avut ocazii, au alergat. Asta înseamnă echipa pe care mi-o doresc şi pe care vreau să o am la fiecare meci!”.
Finalul de meci a fost, totuși, unul cu emoții, Sepsi OSK Sfântu Gheorghe fiind aproape de egalare: slovacul Branislav Niňaj a trimis în poartă dintr-o centrare a maghiarului Roland Varga, mingea fiind ștearsă de portarul oltenilor, însă golul a fost anulat pe motiv de ofsaid. CS Universitatea Craiova continuă să fie neînvinsă pe teren propriu și se menține pe primele poziții din clasament, fiind pe locul doi, cu un bilanț de cinci victorii, două remize și tot atâtea înfrângeri, în vreme ce Sepsi OSK Sfântu Gheorghe ocupă a șasea poziție, cu trei meciuri câștigate, tot atâtea remize și o partidă pierdută.

Ai un pont sau mai multe informații pe subiect, scrie-ne pe adresa pont@click.ro!

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Richard Gere și Julia Roberts în Pretty Woman, Profimedia (1) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
Andrei Ratiu (Sportpictures) jpg
Cristiano Ronaldo (EPA) jpg
Costică Prisecaru, în lesă cu Emilia Bejan. Captură YouTube
Craiova Sepsi (Sportpictures) jpg
romania mondiale jpg
Youssoufa Moukoko (EPA) jpg
Loida Zabala (Facebook) jpg
Razvan Marin (Sportpictures) jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net