Messi se mută în casă nouă
Leo Messi şi logodnica sa Antonella se pregătesc să devină părinţi într-o casă nouă, de 400 de metri pătraţi.
Peste aproximativ o lună de zile, Messi va fi în premieră tată, iubita sa Antonella Roccuzzo fiind însărcinată cu un băieţel. Până atunci, fotbalistul Barcelonei are grijă ca fiul său să beneficieze de cele mai bune condiţii încă din primele zile de viaţă.
Astfel, argentinianul a investit o mică avere pentru achiziţionarea unei locuinţe noi. Este vorba de un duplex de 400 de metri pătraţi în cartierul de fiţe Pedralbes, acolo unde până de curând a stat şi Ducele de Palma, ginerele regelui Spaniei, fostul handbalist Inaki Urdangarin.
În acest bloc se va muta Messi
Terasa şi camerele au un design unic
Cum Messi e în plin sezon cu FC Barcelona, Antonella este cea care se ocupă zi de zi de amenajarea luxoasei case, mutarea definitivă fiind programată la începutul lunii octombrie.
Cartierul în care va locui Messi este unul exclusivist, cu doar 16 vecini, aleşi pe sprânceană. Ca o curiozitate, noua reşedinţă a starului argentinian nu e prevăzută cu o piscină proprie, ci cu una comună, accesibilă pentru toţi ceilalţi colocatari ai complexului.