Negoiţă: "Nu se pune problema ca Ţălnar să plece de la Dinamo!"
"Dinamo renaşte atât din punct de vedere organizatoric, cât şi al rezultatelor pe plan intern. Este un moment favorabil pentru toţi dinamoviştii, iar «prietenii» clubului nostru nu au linişte! Am plecat de pe locul 7 la începutul returului, începem să contăm şi mă bucur că avem susţinerea necondiţionată a fanilor noştri. La Dinamo e linişte, să ştie toată lumea! Regretăm speculatiile apărute în presă în ceea ce-l priveşte pe antrenorul Cornel Ţălnar. Sunt convins că vor mai apărea şi alte invenţii, dar un lucru este clar: Ţălnar are toată susţinerea noastră! Despre ce vorbim? Talnar este un antrenor valoros, un dinamovist dedicat, a reuşit să obţină rezultate importante în câteva luni. Nu se pune problemă să plece de la Dinamo!", a declarat Negoiţă.
"Sunt în permanent contact cu antrenorul nostru pentru a asigură toate condiţiile pentru a face performanţă: sprijin financiar, condiţii de pregătire, alimentaţie. Dinamo este la această oră singurul club din România cu salariile la zi, cantonamentul de la Saftica a fost modernizat la finalul anului trecut, lucrăm la proiecte pentru suporteri, pentru imaginea clubului, pentru brandul Dinamo! Rămâne un vis să terminăm pe un loc de cupă europeană la finalul acestui sezon. Să sperăm că, împreună cu suporterii, vom reuşi! Ar fi un vis devenit realitate", a mai spus acesta.