Oli, pe urmele lui «Il Luce»
A trebuit să treacă opt ani, în oraş să se instaleze o veritabilă colonie românească, formată din Cosmin Olăroiu, Cătălin Necula, Vasile Iordache şi Mirel Rădoi, pentru ca cel mai bogat club din Emirate să cucerească un nou titlu.
Pe lângă faptul că au câştigat campionatul, fanii şi conducătorii lui Al-Ain au savurat din plin maniera în care au devenit campioni: cu trei etape înainte de final şi cu o victorie, acasă, tocmai împotriva rivalilor de la Al-Jazira.
A fost o seară magică pentru trupa pregătită de Oli, care a obţinut un succes lejer, 2-0, în faţa unui stadion arhiplin, cu 16.000 de oameni în tribune, un lucru rar în Emirate.
Acest titlu câştigat cu Al-Ain i-a umplut de bani pe cei care au contribuit la obţinerea lui.
Bineînţeles, Olăroiu a fost răsplătit cel mai bine. Pe total, din prime şi din salariu, tehnicianul a încasat, aproximativ, 2,2 milioane de euro în acest sezon!
Rădoi s-a apropiat şi el de această sumă, primind undeva în jurul a două milioane de euro.
Acest ultim succes pe care Olăroiu l-a adăugat în CV-ul său a însemnat continuarea unui bilanţ absolut formidabil.
Din 2008 până acum, fostul antrenor al Stelei a cucerit cel puţin un trofeu în fiecare an.
El şi Lucescu sunt singurii români care se pot lăuda cu o asemenea performanţă.
Îl poate antrena pe Raul
Oli e cel mai bine cotat antrenor din zona Golfului Persic şi e asaltat de oferte.
Cele mai atractive sunt de la fostul său club, Al-Hilal (Arabia Saudită), dar şi de la o altă grupare din Emirate, Al-Ahli, formaţie care vrea să-l achiziţioneze şi pe Raul!